Găsește cei mai buni specialiști pentru orice sarcină

Berlipril 20mg comp.

Berlipril 20mg comp. - poza produsului
Aspectul produsului poate diferi de imaginea de pe site.
Producător:
Berlin-Chemie AG

Descriere

Berlipril 20 conţine substanţa activă numită maleat de enalapril. Aceasta aparţine grupului de medicamente numit inhibitori ai ECA (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei). 

Berlipril 20 este utilizat: 

  • pentru a trata tensiunea arterială crescută (hipertensiune arterială)

  • pentru a trata insuficienţa cardiacă (afectarea funcţiei inimii). Aceasta poate reduce nevoia de a merge la spital şi poate ajuta unii pacienţi să trăiască mai mult

  • pentru a preveni simptomele de insuficienţă cardiacă. Simptomele includ: dificultăţi de respiraţie, stare de oboseală după o activitate fizică uşoară, cum ar fi mersul pe jos, sau umflarea gleznelor şi picioarelor.

Berlipril 20 acţionează prin mărirea diametrului vaselor de sânge. Astfel tensiunea arterială este scăzută.

De regulă, efectul medicamentului este vizibil după o oră, iar efectele sunt menţinute timp de cel puţin 24 de ore. Unele persoane vor necesita câteva săptămâni de tratament până la observarea efectului optim asupra tensiunii arteriale.  

CUM SĂ LUAŢI Berlipril 20

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

  • Este foarte important să continuaţi să luaţi acest medicament pentru atâta timp cât va indicat medicul dumneavoastră.

  • Nu luaţi mai multe comprimate decât v-au fost prescrise.  

Comprimatele vor fi înghițite întregi (nu mestecați sau sfărîmați comprimatul). Luați o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă simplă). Berlipril 20 se va lua cu sau fără alimente. Doza zilnică se ia de obicei într-o priză dimineața, dar – în caz de necesitate - doza poate fi de asemenea împărțită în două prize (dimineața și seara). Trebuie să fiți deosebit de atenți atunci când luați prima doză sau când doza este crescută. Dacă apar amețeli, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră.

Atît înainte cît și după administrarea Berlipril 20, trebuie monitorizată cu atenție tensiunea arterială și funcția renală, deoarece au fost raportate (mai rar) scăderea tensiunii arteriale si dezvoltarea insuficienței renale. În cazul în care sunteți tratat cu medicamente diuretice, doza lor trebuie să fie redusă, dacă este posibil, înainte de administrarea de Berlipril 20. O scădere a tensiunii arteriale la începutul terapiei cu Berlipril 20 nu înseamnă că astfel de reacții vor avea loc pe tot parcursul tratamentului cu Berlipril 20, de asemenea, nu exclude continuarea tratamentului cu acest medicament. În timpul tratamentului, trebuie monitorizată concentrația plasmatică a potasiului în sânge și funcția renală.


Ne asigurăm în permanență de acuratețea informațiilor prezentate. În situația actualizării fără înștiințarea noastră în prealabil, acestea pot să difere. Vă recomandăm să consultați ambalajul produsului înainte de utilizare.