Compoziţia preparatului 1 capsulă conţine:
substanţe active: clopidogrel bisulfat (în recalcul la clopidogrel bază) 75 mg.
substanţe auxiliare: celuloză microcristalină, lactoză, stearat de magneziu.
Indicaţii terapeutice: Profilaxia dereglărilor aterosclerotice la bolnavii cu ateroscleroză marcată, inclusiv care au suportat infarct miocardic, ictus ischemic sau maladii ale arteriilor periferice recent diagnosticate; sindromul coronarian acut fără supradenivelarea segmentului ST (angina pectorală instabilă sau infarct miocardic fără unda patologică Q pe ECG), în asociere cu acid acetilsalicilic.
Doze şi mod de administrare:
Intern, independent de luarea meselor, câte 75 mg o dată pe zi. Tratamentul e necesar de iniţiat în termeni de la câteva zile până la 35 zile la pacienţii după infarct miocardic suportat şi de la 7 zile până la 6 luni – la pacienţii după ictus ischemic. La pacienţii cu sindrom coronarian acut fără supradenivelarea segmentului ST tratamentul cu clopidogrel se iniţiază cu o singură doză de 300 mg, apoi se va continua cu doza de 75 mg o dată pe zi (în asociere cu acid acetilsalicilic 75-325 mg/zi). Cura de tratament – până la 1 an.
Contraindicaţii:
Hipersensibilitate la clopidogrel sau alte componente ale preparatului, adcţiuni hepatice severe, hemoragie activă (de ex., în ulcerul peptic sau hemoragia intracraniană), sarcina, lactaţia, vârsta până la 18 ani.
Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare: La pacienţii cu infarct miocardic acut cu supradenivelarea segmentului ST tratamentul cu clopidogrel nu trebuie început în primele câteva zile consecutive infarctului.
Din lipsa de date, clopidogrelul nu poate fi recomandat în accidentul vascular cerebral ischemic acut (mai recent de 7 zile). În caz de apariţie a hemoragiei pe durata tratamentului cu clopidogrel e necesară efectuarea de urgenţă a hemoleucogramei. Similar altor antiagregante plachetare, clopidogrelul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu risc de sângerare excesivă în caz de traumatisme, intervenţii chirurgicale sau alte stări patologice, precum şi la administrarea concomitentă a acidului acetilsalicilic, AINS, heparina, inhibitorii glicoproteinei IIb/IIIa sau trombolitice.
Dacă pacientul urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale programate, iar efectul antiagregant antiplachetar nu este de dorit, clopidogrelul va fi întrerupt cu 7 zile înainte de intervenţie. Este necesară o supraveghere minuţioasă a stării pacienţilor pentru determinarea simptomelor de hemoragii, inclusiv celor oculte, îndeosebi pe durata primelor săptămâni de tratament şi/sau după proceduri cardiologice invazive sau intervenţii chirurgicale. Clopidogrelul prelungeşte timpul de sângerare şi trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu leziuni susceptibile de a sângera (în special, gastrointestinale şi intraoculare). Pacienţii vor fi informaţi că tratamentul cu clopidogrel poate să prelungească timpul de sângerare şi că trebuie să consulte medicul în cazul unei sângerări anormale.
Pacienţii trebuie sa informeze medicul (inclusiv medicul stomatolog) că urmează un tratament cu clopidogrel, înainte de prescrierea unui alt medicament şi înainte de programarea unei intervenţii chirurgicale. Experienţa terapeutică cu clopidogrel la pacienţii cu afectare a funcţiei renale este limitată. Prin urmare, clopidogrelul trebuie utilizat cu prudenţă la aceşti pacienţi. Experienţa este, de asemenea, limitată la pacienţii cu afectare hepatică moderată, care pot avea diateze hemoragice. Clopidogrelul va fi utilizat cu prudenţă la acest grup de pacienţi.
Interacţiuni:Acidul acetilsalicilic. Acidul acetilsalicilic nu modifică inhibarea clopidogrel-mediată a agregării plachetare ADP-induse, dar clopidogrelul potenţează efectul acidului acetilsalicilic asupra agregării plachetare colagen-induse. Siguranţa administrării asociate de durată a clopidogrelului cu acidul acetilsalicilic a fost stabilită, însă ele pot fi administrate concomitent până la 1 an de zile.
Warfarina. Nu se recomandă administrarea concomitentă a clopidogrelului şi warfarinei, deoarece o aşa combinare poate agrava hemoragia.
Heparina. Administrarea concomitentă a clopidogrelului şi heparinei nu necesită modificarea dozei heparinei şi nu influenţează asupra efectul antiagregant a clopidogrelului, însă siguranţa administrării acestei combinări nu a fost stabilită, astfel ele se vor administra concomitent cu precauţie.
Remediile trombolitice. Siguranţa administrării clopidogrelului cu troboliticele nu a fost stabilită, astfel ele se vor administra concomitent cu precauţie.
Preparate antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Administrarea concomitentă a AINS şi clopidogrelului necesită precauţie, deoarece creşte riscul apariţiei hemoragiilor gastrointestinale.
Prezentare şi ambalaj: Câte 10 capsule în blister. Câte 2 blistere în cutie de carton.
Păstrare: A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura 15-250C. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Termen de valabilitate:2 ani. A nu se utiliza după expirarea termenului de valabilitate, indicat pe ambalaj.