Flavamed comprimate este un medicament pentru eliminarea mucusului în bolile căilor respiratorii. Flavamed comprimate este indicat la adulți, adolescenți și copii cu vîrsta peste 6 ani. Flavamed comprimate este utilizat în boli pulmonare şi ale bronhiilor în care se formează mucus vâscos. Mucusul vâscos devine mai fluid cu ajutorul Flavamed comprimate şi poate fi eliminat mai uşor prin tuse.
CUM SĂ LUAŢI FLAVAMED COMPRIMATE:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Următoarele indicaţii sunt valabile cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră v-a prescris altă schemă de administrare a Flavamed comprimate. Vă rugăm respectaţi instrucţiunile de utilizare, deoarece, în caz contrar, efectul Flavamed comprimate poate fi diferit de cel descris în acest prospect.
Doza recomandată este de:
Vârstă |
Doză unică |
Doza max. zilnică |
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani |
½ de comprimat de 2-3 ori pe zi (echivalent cu 15 mg clorhidrat de ambroxol de 2-3 ori) |
1½ comprimate (echivalent cu 45 mg clorhidrat de ambroxol) |
Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani şi adulţi |
În primele 2-3 zile, 1 comprimat de 3 ori pe zi (echivalent cu 30 mg clorhidrat de ambroxol de 3 ori),apoi 1 comprimat de două ori pe zi (echivalent cu 30 mg clorhidrat de ambroxol de 2 ori) |
3 comprimate (echivalent cu 90 mg clorhidrat de ambroxol) |
Menţiune:
La adulţi și adolescenţi cu vârsta peste 12 ani, doza zilnică poate fi crescută la 2 comprimate de două ori pe zi (echivalent cu 120 mg clorhidrat de ambroxol).
Flavamed comprimate se administrează întregi în timpul sau după mese, fără a fi mestecate, cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu apă, ceai sau suc de fructe). Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Flavamed comprimate nu trebuie luat mai mult de 4-5 zile fără recomandarea medicului.
Dacă simptomele dumneavoastră nu se ameliorează după 4-5 zile sau chiar se agravează, trebuie să vă adresaţi imediat medicului!
Vă rugăm să discutaţi cu medicul sau farmacistul dacă aveţi impresia că efectul Flavamed comprimate este prea puternic sau prea slab.