Humulin NPH 100ui/ml susp.inj. 10ml

HUMULIN® NPH
suspensie injectabilă

DENUMIREA COMERCIALĂ
Humulin® NPH

DCI-ul substanţei active
Insulinum humanum

COMPOZIŢIA
1 ml suspensie injectabilă conţine:
substanţa activă: insulină umană 100 UI;
excipienţi: metacrezol, glicerol, fenol lichefiat, glicerol, sulfat de protamină, fosfat de sodiu dibazic, oxid de zinc, apă pentru injecţii, acid clorhidric.

Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica insulinei nu reflectă acţiunea metabolică a acestui hormon. Ca urmare, este mai utilă examinarea curbelor de utilizare a glucozei (aşa cum s-a discutat mai sus), atunci când se ia în considerare activitatea insulinei.

INDICAŢII TERAPEUTICE
Tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat, care necesită insulină pentru menţinerea homeostaziei glucozei.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Dozajul este individual, fiind stabilit de către medic, în funcţie de necesităţile pacientului.
Humulin NPH trebuie administrată injectabil, subcutanat, dar poate fi administrată, chiar dacă nu este recomandat uzual, şi intramuscular. Această formă de prezentare nu trebuie administrată intravenos.

Administrarea subcutanată trebuie efectuată la nivelul ţbraţelor, coapselor, feselor sau abdomenului. Locurile de injectare trebuie schimbate prin rotaţie, astfel încât acelaşi loc de injectare să nu fie folosit mai frecvent decât, aproximativ, o dată pe lună.
La administrarea injectabilă a oricărui preparat insulinic Humulin trebuie avut grijă să nu se puncţioneze un vas de sânge. După orice administrare de insulină, locul la nivelul căruia s-a efectuat injectarea nu trebuie masat. Pacienţii trebuie instruiţi să folosească tehnicile corecte de injectare

Humulin NPH (izofan) poate fi administrată în asociere cu Humulin Regular (solubilă).
Instrucţiuni de utilizare şi manipulare
Flaconul cu 10 ml suspensie injectabilă este destinat folosirii împreună cu o seringă adecvată (gradată pentru 100 UI/ml).
a) Prepararea unei doze

Flacoanele care conţin Humulin NPH trebuie rotite de câteva ori între palme pentru a omogeniza complet suspensia de insulină, până când apare un lichid tulbure sau lăptos uniform. Dacă nu, repetaţi procedura de mai sus până când conţinutul este amestecat. Flacoanele trebuie examinate frecvent şi nu trebuie folosite dacă sunt prezente flocoane sau dacă particule albe, solide, aderă de fundul sau peretele flaconului, conferindu-i un aspect de „flori de gheaţă”.

Amestecarea insulinelor: insulina cu acţiune scurtă trebuie să fie extrasă în seringă în primul rând, pentru a preveni contaminarea flaconului cu preparatul cu durată lungă de acţiune. Administrarea este recomandată imediat după amestecare. Cu toate acestea, în cazul în care o întârziere a administrării este necesară, injectarea insulinei
poate fi efectuată mai târziu. Alternativ, se poate folosi o seringă separată pentru fiecare tip de insulină.
A se pregăti seringa înaintea administrării, conform instrucţiunilor medicului sau asistentei medicale.
A se folosi o seringă gradată, în conformitate cu concentraţia insulinei ce va fi administrată.
b) Injectarea unei doze

A se administra doza corectă de insulină, conform indicaţiilor medicului sau asistentei  medicale.
Locurile de injectare trebuie schimbate prin rotaţie, astfel încât acelaşi loc să nu fie
folosit mai des decât, aproximativ, o dată pe lună.

REACŢII ADVERSE
Tulburări endocrine:
Cea mai frecventă reacţie adversă a terapiei cu insulină este hipoglicemia.
Hipoglicemia severă poate determina pierderea stării de conştienţă şi, în cazuri extreme, chiar deces. Nu sunt prezentate frecvenţe specifice pentru hipoglicemie, deoarece hipoglicemia este rezultatul atât al dozei de insulină administrate cât şi al altor factori, de exemplu dieta urmată sau exerciţiile fizice efectuate de către pacient.
Tulburări ale sistemului imunitar:
Reacţiile de hipersensibilitate locală sunt frecvente (≥1/100 şi <1/10). Pot să apară eritem, inflamaţie şi prurit la nivelul locului de administrare. Aceste condiţii sunt, de
obicei, tranzitorii şi dispar în câteva zile până la câteva săptămâni. În unele cazuri aceste reacţii locale pot avea legătură cu alţi factori decât insulina, cum sunt substanţele iritante din soluţia folosită pentru dezinfectarea locului de administrare sau o tehnică de injectare greşită.

Reacţia de hipersensibilitate sistemică, foarte rară (<1/10000), dar potenţial mai gravă, este o reacţie alergică generalizată la insulină. Aceasta poate produce erupţii cutanate tranzitorii generalizate, dispnee, wheezing, scăderea tensiunii arteriale, puls accelerat sau transpiraţii. Cazurile severe de hipersensibilitate generalizată pot pune viaţa în pericol.
În cazurile rare de hipersensibilitate severă la Humulin este necesară instituirea imediată a tratamentului adecvat. Poate fi necesară înlocuirea tratamentului cu insulină sau instituirea unui tratament de desensibilizare.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Lipodistrofia care poate să apară la nivelul locului de administrare a fost raportată mai puţin frecventă (≥1/1000 şi <1/100).

CONTRAINDICAŢII
Hipersensibilitate la insulină umană sau la oricare dintre excipienţi, cu excepţia situaţiilor în care insulina este utilizată ca parte a unui program de desensibilizare.
Hipoglicemie.
Este contraindicată administrarea intravenoasă de Humulin NPH.

SUPRADOZAJ
Nu se poate defini exact supradozajul cu insulină, deoarece glicemia este rezultatul unor interacţiuni complexe între concentraţia plasmatică a insulinei, disponibilitatea glucozei şi alte procese metabolice.
Hipoglicemia poate să apară ca rezultat al unui exces de insulină, în relaţie cu aportul de alimente şi consumul de energie.
Hipoglicemia poate fi asociată cu letargie, confuzie, palpitaţii, cefalee, transpiraţii şi vărsături.
Episoadele hipoglicemice uşoare răspund la administrarea orală de glucoză sau produse ce conţin zahăr.
Episoadele hipoglicemice severe pot fi tratate prin administrarea intramusculară sau subcutanată de glucagon, urmată de administrarea orală de carbohidraţi, după ce pacientul îşi revine suficient.

Dacă pacientul nu răspunde la glucagon, trebuie să se administrează intravenos soluţie de glucoză.
Dacă pacientul este comatos, glucagonul va fi administrat intramuscular sau subcutanat. Totuşi, dacă glucagonul nu este disponibil sau dacă pacientul nu răspunde la administrarea de glucagon, se va administra intravenos soluţie de glucoză.
Pacientului i se va administra o masă imediat ce îşi recapătă starea de conştienţă.
Poate fi necesară administrarea orală susţinută de carbohidraţi şi menţinerea  pacientului sub observaţie deoarece, după o aparentă recuperare clinică, se poate reinstala hipoglicemia.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
Transferul la un alt tip sau marcă de insulină trebuie făcută numai sub supraveghere medicală strictă. Schimbările survenite în concentraţie, marcă (producător), tip (solubilă, izofan, mixtă etc.), specie (animală, umană, analog de insulină umană) şi/sau metodă de fabricaţie (tehnologie ADN recombinant versus insulină animală) pot necesita modificări ale dozei.

Pacienţii la care tratamentul anterior cu insulină animală este înlocuit cu insulină umană pot necesita ajustarea dozei faţă de cea a insulinei uzuale. Dacă este necesară modificarea dozei, aceasta se poate face de la prima doză sau în timpul primelor săptămâni sau luni de tratament.
Câţiva pacienţi care au prezentat reacţii hipoglicemice, după ce au fost transferaţi de la tratamentul cu insulină animală la cel cu insulină umană, au raportat că simptomele precoce de avertizare au fost mai puţin evidente sau au fost diferite faţă de cele din timpul tratamentului cu insulină animală. Pacienţii la care controlul glicemiei este esenţial îmbunătăţit, de exemplu prin tratament intensiv cu insulină, pot prezenta o scădere sau o lipsă de percepţie a simptomelor de avertizare obişnuite şi trebuie sfătuiţi în acest sens.

Alte condiţii, care pot face ca simptomele precoce de avertizare în caz de hipoglicemie să se modifice sau să devină mai puţin pronunţate, includ: durata lungă a diabetului zaharat, neuropatia diabetică sau administrarea de medicamente cum sunt beta-blocantele. Reacţiile hipoglicemice sau hiperglicemice necorectate pot să determine pierderea conştienţei, comă sau deces.
Folosirea unor doze inadecvate sau întreruperea tratamentului, în special în diabetul zaharat insulinodependent, pot determina hiperglicemie şi cetoacidoză, condiţii cu potenţial letal.
Tratamentul cu insulină umană poate să determine formarea de anticorpi, dar titrul anticorpilor este mai mic comparativ cu titrul anticorpilor în cazul administrării de insulină animală purificată.
Necesarul de insulină poate să se modifice semnificativ în afecţiunile suprarenaliene, hipofizare sau tiroidiene şi în prezenţa insuficienţei renale sau hepatice.
Necesarul de insulină poate fi crescut în cursul bolilor intercurente sau al tulburărilor emoţionale.

Ajustarea dozelor de insulină poate fi necesară şi dacă pacienţii îşi modifică nivelul activităţii fizice sau îşi modifică dieta.
Combinaţia insulinei umane cu pioglitazonă
Au fost raportate cazuri de insuficienţă cardiacă când tiazolidindionele sunt utilizate în combinaţie cu insulină, în special la pacienţii cu factori de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace. Acest lucru trebuie avut în vedere dacă se ia în considerare tratamentul cu combinaţia pioglitazonă şi insulină umană.
Dacă combinaţia este utilizată, pacienţii trebuie să fie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor insuficienţei cardiace, creştere în greutate şi edeme.
Pioglitazona trebuie întreruptă, dacă apare orice simptom de deteriorare a funţiei cardiace.

Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare
Este esenţială menţinerea unui bun control al pacientei tratate cu insulină (diabet insulino-dependent sau diabet gestaţional), pe toată perioada sarcinii. Necesarul de insulină scade, de obicei, în timpul primului trimestru de sarcină şi creşte în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină.

Pacientele diagnosticate cu diabet trebuie sfătuite să informeze medicul dacă sunt gravide sau intenţionează să rămână gravide.
În cazul gravidelor cu diabet este esenţială monitorizarea atentă a controlului glicemiei, precum şi al stării generale de sănătate.
Pacientele diagnosticate cu diabet care alăptează pot necesita ajustări ale dozelor de  insulină şi/sau ale dietei.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Capacitatea pacientului de a se concentra şi a reacţiona poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei.
Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi sunt de importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea unui utilaj).

Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timpul conducerii vehiculelor, mai ales cei la care simptomele de avertizare în caz de hipoglicemie sunt absente sau sunt de intensitate mică, precum şi cei care au
episoade de hipoglicemie frecvente. În aceste circumstanţe, recomandarea privind conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor ar trebui reconsiderată.

INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
Este cunoscut faptul că unele medicamente interacţionează cu metabolismul glucozei, prin urmare, medicul trebuie să aibă în vedere alte medicamente care sunt administrate concomitant cu insulina umană. Medicul trebuie să ia în considerare posibilele interacţiuni şi trebuie să întrebe întotdeauna pacientul despre oricare alte medicamente care le administrează.

Necesarul de insulină poate fi crescut de substanţele cu acţiune de creştere a glicemiei, cum sunt glucocorticoizii, hormonii tiroidieni, hormonul de creştere, danazol, beta 2-simpatomimeticele (cum sunt ritodrina, salbutamolul, terbutalina), tiazide.
Necesarul de insulină poate să scadă dacă se administrează concomitent substanţe cu acţiune hipoglicemică, cum sunt antidiabeticele orale, salicilaţii (de exemplu, acidul acetilsalicilic), anumite antidepresive (inhibitori de monoaminooxidază), anumiţi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (captopril, enalapril), medicamente
beta-blocante neselective şi alcool etilic.
Analogii somatostatinei (octreotid, lanreotid) pot atât să scadă, cât ș i să crească, necesarul de insulină.

Incompatibilităţi
Preparatele de Humulin nu trebuie amestecate cu insuline ale altor producători sau cu insuline de origine animală.

PREZENTARE, AMBALAJ
Suspensie injectabilă 100 UI/ml. Câte 10 ml în flacoane de sticlă. Câte 1flacon împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.

PĂSTRARE
A se păstra la frigider (2-8 C).
A nu se congela.
A nu se expune la căldură excesivă sau la lumina directă a soarelui.
Flaconul în uz trebuie păstrat la temperatura 15-25 °C.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

TERMEN DE VALABILITATE
3 ani.
Suspensia din flacoanele în uz trebuie folosită timp de până la 28 zile.
A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.

STATUTUL LEGAL
Cu prescripţie medicală.

DATA ULTIMEI REVIZUIRI A TEXTULUI
August 2014

DEŢINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE
Eli Lilly and Company, SUA

NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI
Eli Lilly and Company, SUA
Indianapollis, Indiana 46285

La apariţia oricărei reacţii adverse informaţi secţia de farmacovigilenţă a
Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (tel.: 0 22 88 43 38)