Particularitati farmacologice
Vasodilatator periferic cu actiune preponderenta asupra venelor. Datorita depunerii in venele dilatate si excluderii din circulatie a unei parti a sangelui circulant preparatul reduce presarcina, prin dilatarea arteriolelor micsoreaza postsarcina si, in asa mod, scade necesarul miocardului in oxigen. Dilata si vasele coronare ameliorand irigatia sanguina a miocardului. Creste toleranta la sarcina fizica a bolnavilor cu cardiopatie ischemica. Reduce tensiunea in circuitul mic.
Indicatii
Angina pectorala cronica (tratament), infarctul miocardic (adjuvant), insuficienta cardiaca congestiva (tratament).
Utilizare terapeutica
Antianginale, adulti 5-20 mg la fiecare 6 ore pana la 20-40 mg de 4 ori pe zi. Comprimatele retard 40-80 mg de 2-3 ori pe zi. Sublingual 2,5-5 mg la fiecare 2-3 ore (dupa necesitate).
Contraindicatii
Hemoragiile cerebrale sau trauma cerebrala, glaucomul, insuficienta renala sau hepatica severa, hipotensiunea arteriala cu tensiunea sistolica joasa, infarctul miocardic recent, cardiomiopatia hipertrofica, sensibilitatea la isosorbid. Pentru formele retard: hipermotilitatea gastrointestinala, sindromul de malabsorbtie.
Interactiuni
Scade efectul acetilcolinei, histaminei, noradrenalinei, heparinei. Creste efectul alcoolului, antihipertensivelor si hipotensivelor (beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu, lizinopril), fenotiazinelor, analgezicelor opioide, vasodilatatoarelor (riscul hipotensiunii ortostatice). Simpatomimeticele reduc efectul antianginal al isosorbidului. Colinoblocantele cresc tensiunea intraoculara.
Precautii
Lucrul la inaltime. Consumul de alcool.