Milgamma protekt 300 mg comprimate filmate
Benfotiamină
Indicaţii terapeutice:
Indicaţia terapeutică stabilită milgamma protekt este tratamentul sau profilaxia stărilor legate de deficienţa clinică de vitamina B1 dacă acestea nu se pot rezolva prin mijloace dietetice.
Deficienţa diagnosticată clinic de vitamina B1 se poate produce în caz de subnutriţie şi malnutriţie (de exemplu boala beri-beri), nutriţie parenterală de lungă durată, dietă cu valoare nutritivă nulă, hemodializă, malabsorbţie, alcoolism cronic (cardiomiopatie toxică alcoolică, encefalopatie Wernicke, sindrom Korsakov), cerinţa crescută a organismului (de exemplu în timpul sarcinii şi alăptării).
Tratamentul neuropatiilor şi a tulburărilor cardiovasculare care sunt cauzate de carenţa de B1.
Nu luaţi milgamma protekt:
- dacă sunteţi hipersensibil (alergic) la benfotiamină, tiamină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Atenţionări şi precauţii
Nu este cazul.
Milgamma protekt împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Tiamina este dezactivată de 5-fluoruracil (ingredient activ special folosit pentru tratamentul cancerului).
Milgamma protekt împreună cu alimente, băuturi și alcool
Nu se cunosc interacţiuni ale medicamentului cu alimentele.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
În timpul sarcinii şi alăptării doza zilnică recomandată pentru vitamina B1 este de 1.4—1.6 mg. Siguranţa administrării unei doze zilnice mai mari decât cea recomandată nu a fost documentată.
În timpul sarcinii, această doză poate fi depăşită numai dacă pacienta a dovedit carenţă de vitamina B1.
Vitamina B1 se excretă în laptele matern.
Cereţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu se cer precauţii speciale.
Luaţi milgamma protekt exact aşa cum se recomandă în acest prospect. Întrebaţi medicul sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Următoarele informaţii se aplică în afară de cazul când medicul a prescris altfel milgamma protekt. Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile de utilizare, deoarece altfel milgamma protekt s-ar putea să nu aibă efectul dorit!
Dacă nu s-a recomandat altfel, doza uzuală zilnică este 1 comprimat filmat milgamma protekt odată pe zi.
Cum să luați milgamma protekt
Luaţi comprimatul filmat întreg, cu un pahar cu apă.
Durata administrării
Durata administrării este determinată de răspunsul terapeutic. În tratamentul neuropatiilor milgamma protekt se ia iniţial pe o perioadă de 3 săptămâni. Apoi, tratamentul de întreţinere este dictat de răspunsul terapeutic.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă consideraţi că milgamma protekt este prea puternic sau prea slab.
Dacă utilizați mai mult milgamma protekt decât trebuie
În general, nu este necesară nici o intervenţie medicală.
Dacă uitaţi să utilizați milgamma protekt
Continuaţi să luaţi milgamma protekt ca înainte, la orele obişnuite şi încercaţi să luaţi regulat medicamentul în viitor.
Dacă învetaţi să utilizaţi milgamma protekt
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, milgamma protekt poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În evaluarea reacţiilor adverse se folosesc următoarele categorii de frecvenţă:
Foarte frecvente: >1/10 (> 10 %)
Frecvente: >1/100 la <1/10 (> 1% - < 10%)
Puţin frecvente: >1/1.000 la < 1/100 (> 0,1 % - < 1%)
Rare: >1/10.000 la < 1/1.000 (>0,01 % - <0,1%)
Foarte rare: < 1/10.000 (< 0.01%), inclusiv cazurile izolate
Reacţii adverse sau simptome importante de care trebuie să fiţi conştienţi şi măsurile în cazul când sunteţi afectat de acestea:
Dacă prezentaţi una dintre reacţiile adverse enumerate mai jos, încetaţi să mai luaţi milgamma protekt şi discutaţi cu medicul cât mai curând posibil.
Tulburări ale sistemului imunitar: Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate (urticaria, exantem)
Tulburări gastrointestinale: Foarte rare: alte probleme gastrointestinale au fost documentate în cazuri singulare. O relaţie cauzală cu benfotiamina nu este încă suficient clarificată şi poate fi dependentă de doză.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine milgamma protekt
Substanţa activă este benfotiamina.
1 comprimat filmat conţine 300 mg benfotiamină.
Celelalte componente sunt:
Celuloză microcristalină, talc, povidon (K30), dioxid de siliciu coloidal anhidru, croscarmeloză sodică, gliceride parţiale cu lungime mare a lanţului, hipromeloză, dioxid de titan (E 171), polietilenglicol (macrogol), zaharină sodică
Cum arată milgamma protekt şi conţinutul ambalajului
Milgamma protek sunt comprimate filmate alungite, cu o linie de rupere pe ambele părţi.
Milgamma protekt este disponibil în ambalaj original conţinând 30 comprimate filmate.
Deţinătorul certificatului de înregistrare
Worwag Pharma GmbH&Co.KG
Calwer Str. 7, 71034 Böblingen
Germania
Fabricantul
Dragenopharm Apotheker Puschl GmbH
Gölstrasse 1, 84529 Tittmoning,
Germania