Sentor 100mg comp.film.

Sentor 50 mg comprimate filmate
Sentor 100 mg comprimate filmate

2. COMPOZITIA CALITATIVA SI CANTITATIVA
Sentor 50 mg comprimate filmate: Fiecare comprimat filmat contine losartan potasic 50 mg.
Sentor 100 mg comprimate filmate: Fiecare comprimat filmat contine losartan potasic 100 mg. Excipienti cu efect cunoscut: Sentor 50 mg comprimate filmate: Fiecare comprimat filmat contine 1.050 mg de lactoza monohidrat.
Sentor 100 mg comprimate filmate:Fiecare comprimat filmat contine 2.10 mg de lactoza monohidrat. Pentru lista tuturor excipientilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICA Comprimate filmate Sentor 50 mg comprimate filmate: culoare alba sau aproape alba, forma rotunda biconvexa, inscriptionate cu «50» pe o fata si cu linie mediana pe cealalta parte. Suprafata de rupere este de culoare alba sau aproape alba. Diametru: 8 mm. Comprimatele pot fi divizate în doua parti egale.
Sentor 100 mg comprimate filmate: culoare alba, forma ovala biconvexa, inscriptionate cu «100» pe o parte si netede pe cealalta parte. Suprafata de rupere este de culoare alba sau aproape alba. Lungime: 14 mm, latime: 7 mm.

4. DATE CLINICE 4.1 Indicatii terapeutice
- Tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale la adulti, copii si adolescenti cu vârsta de 6 pâna la 18 ani.
- Tratamentul bolii renale la pacientii adulti cu hipertensiune arteriala si diabet zaharat tip 2, cu proteinurie ≥ 0,5 g/zi, ca parte a unui tratament antihipertensiv.
- Tratamentul insuficientei cardiace cronice la pacientii adulti, atunci când tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) nu mai este considerat adecvat din cauza reactiilor adverse, în special tuse sau din cauza contraindicatiei. La pacientii cu insuficienta cardiaca stabilizata prin tratament cu un inhibitor ECA nu se recomanda trecerea la terapia cu losartan. Pacientii trebuie sa prezinte o fractie de ejectie ventriculara ≤40 % si sa fie stabilizati clinic, sub un tratament adecvat pentru insuficienta cardiaca cronica.
- Reducerea riscului de accident vascular cerebral la pacientii adulti hipertensivi cu hipertrofie ventriculara stânga, documentata prin ECG (vezi pct. 5.1, studiul LIFE, Race). 2 4.2 Doze si mod de administrare Doze Hipertensiune arteriala

La majoritatea pacientilor doza uzuala initiala si de întretinere este 50 mg losartan o data pe zi. Efectul antihipertensiv maxim este atins în 3 pâna la 6 saptamâni dupa initierea tratamentului. Unii pacienti pot obtine un beneficiu suplimentar prin cresterea dozei la 100 mg o data pe zi (dimineata).
Losartanul poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive, în special cu diuretice (de exemplu, hidroclorotiazida).
Pacienti hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 si proteinurie ≥0,5 g/zi Doza uzuala initiala este 50 mg o data pe zi. În functie de raspunsul tensiunii arteriale, doza poate fi crescuta pâna la 100 mg o data pe zi, începând de la o luna dupa initierea tratamentului. Losartanul poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive (de exemplu diuretice, blocante ale canalelor de calciu, alfa-sau beta- blocante si medicamente cu actiune centrala) precum si în asociere cu insulina sau alte antidiabetice orale utilizate în mod frecvent (de exemplu sulfonilureice, glitazone si inhibitori de glucozidaza). Insuficienta cardiaca La pacientii cu insuficienta cardiaca, doza initiala uzuala de losartan este de 12,5 mg o data pe zi.

În general, doza trebuie stabilita treptat, la intervale de o saptamâna (de exemplu, 12,5 mg pe zi, 25 mg pe zi, 50 mg pe zi, 100 mg pe zi, pâna la o doza maxima de 150 mg o data pe zi), în functie de tolerabilitate. Reducerea riscului de accident vascular cerebral la pacienti hipertensivi cu hipertrofie ventricularastânga documentata prin ECG Doza initiala uzuala este 50 mg losartan o data pe zi. În functie de raspunsul tensiunii arteriale, poate fi adaugata o doza mica de hidroclorotiazida si/sau doza de losartan poate fi crescuta la 100 mg o data pe zi. (vezi pct 4.3, 4.4, 4.5 ?i 5.1). Grupe speciale de pacienti Utilizare la pacientii cu depletie volemica intravasculara Pentru pacientii cu depletie volemica intravasculara (de exemplu cei tratati cu doze mari de diuretice), trebuie luata în considerare administrarea unei doze initiale de 25 mg o data pe zi (vezi pct. 4.4).

Utilizare la pacientii cu insuficienta renala si pacientii care efectueaza sedinte de hemodializa La pacientii cu insuficienta renala si pacientii care efectueaza sedinte de hemodializa nu este necesara ajustarea dozei. Utilizare la pacientii cu insuficienta hepatica La pacientii cu antecedente de insuficienta hepatica, trebuie luata în considerare administrarea unei doze mai mici. Nu exista date suficiente la pacientii cu insuficienta hepatica severa. De aceea, losartanul este contraindicat la pacientii cu insuficienta hepatica severa (vezi pct. 4.3 si 4.4). Copii si adolescenti Nu exista suficiente date privind eficacitatea si siguranta administrarii losartanului în tratamentul hipertensiunii arteriale la copii si adolescenti cu vârsta cuprinsa între 6 si 3 18 ani (vezi pct. 5.1). La copiii hipertensivi cu vârsta de peste 1 luna, nu exista suficiente date privind farmacocinetica medicamentului (vezi pct. 5.2).

Pentru pacientii care pot înghiti comprimate cu greutate >20 kg pâna la <50 kg, doza uzuala recomandata este de 25 mg
o data pe zi. În cazuri exceptionale, doza poate fi crescuta pâna la maxim 50 mg, o data pe zi.
Dozele trebuie ajustate în functie de raspunsul tensiunii arteriale la tratament. La pacientii cu greutate >50 kg, doza uzuala recomandata este de 50 mg o data pe zi. În cazuri exceptionale, doza poate fi crescuta pâna la maxim 100 mg o data pe zi.
La copii si adolescenti nu a fost studiata administrarea de doze mai mari de 1,4 mg/kg (sau peste 100 mg) pe zi. Losartanul nu este recomandat la copiii cu vârsta sub 6 ani, deoarece nu exista suficiente date clinice.
Medicamentul nu este recomandat la copiii si adolescentii cu rata filtrarii glomerulare <30 ml/ min / 1,73 m2 suprafata corporala, deoarece nu exista date clinice (vezi si pct. 4.4).
De asemenea, losartanul nu este recomandat la copiii si adolescentii cu insuficienta hepatica (vezi si pct. 4.4). Utilizare la vârstnici Desi trebuie luata în considerare initierea tratamentului cu doza de 25 mg la pacientii cu vârsta de peste 75 ani, de obicei, nu este necesara ajustarea dozei la pacientii vârstnici. Mod de administrare Comprimatele de losartan trebuie înghi?ite cu un pahar cu apa.
Sentor poate fi administrat cu sau fara alimente.

4.3 Contraindicatii
- Hipersensibilitate la losartan sau la oricare dintre excipienti (vezi pct. 6.1).
- Al doilea si al treilea trimestru de sarcina (vezi pct. 4.4 si 4.6). - Insuficienta hepatica severa.
- Utilizarea concomitenta a Sentor cu produse care con?in aliskiren este contraindicat la pacientii cu diabet zaharat sau insuficienta renala (RFG <60 ml/min/1,73 m2) (vezi pct 4.5 si 5.1).

4.4 Atentionari si precautii speciale pentru utilizare Hipersensibilitate Angioedem: pacientii cu antecedente de angioedem (edem facial, labial, faringolaringian si/sau lingual) trebuie monitorizati cu atentie (vezi pct. 4.8).
Hipotensiune arteriala si dezechilibru hidro-electrolitic La pacientii cu depletie volemica si/sau depletie de sodiu determinate de tratament cu doze mari de diuretice, dieta hiposodata, diaree sau varsaturi, poate aparea hipotensiune arteriala simptomatica, în special la initierea terapiei sau la cresterea dozei. Aceste afectiuni trebuie corectate înaintea administrarii losartanului sau se recomanda utilizarea unei doze initiale mai mici (vezi pct. 4.2).
Aceste recomandari sunt valabile si în cazul copiilor cu vârsta de 6 pâna la 18 ani.

Dezechilibru electrolitic : 
La pacientii cu insuficienta renala, cu sau fara diabet zaharat, dezechilibrele 4 electrolitice sunt frecvente si trebuie corectate. Într-un studiu clinic efectuat la pacienti cu diabet zaharat de tip 2 si nefropatie, incidenta hiperkaliemiei a fost mai mare în grupul tratat cu losartan comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo (vezi pct. 4.8).
De aceea, trebuie monitorizate concentratiile plasmatice ale potasiului si creatininei, în special la pacientii cu insuficienta cardiaca si clearance-ul creatininei între 30-50 ml/ min. Utilizarea concomitenta a losartanului cu diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu si substituenti de sare care contin potasiu nu este recomandata (vezi pct. 4.5).
Insuficienta hepatica Pe baza datelor de farmacocinetica care demonstreaza cresteri semnificative ale concentratiilor plasmatice ale losartanului la pacientii cu ciroza hepatica, trebuie luata în considerare utilizarea unei doze mai mici la pacientii cu antecedente de insuficienta hepatica. Nu exista date clinice privind utilizarea losartanului la pacientii cu insuficienta hepatica severa. De aceea, losartanul nu trebuie administrat la pacientii cu insuficienta hepatica severa (vezi pct. 4.2, 4.3 si 5.2).

De asemenea, losartanul nu este indicat la copiii si adolescentii cu insuficienta hepatica (vezi pct. 4.2). Insuficienta renala Ca o consecinta a inhibarii sistemului renina-angiotensina, au fost raportate modificari ale functiei renale, inclusiv insuficienta renala (în particular, la pacientii a caror functie renala este dependenta de sistemul renina-angiotensina-aldosteron, cum sunt cei cu insuficienta cardiaca severa sau disfunctii renale preexistente). De asemenea, similar altor medicamente care influenteaza sistemul renina- angiotensina-aldosteron, au fost raportate cresteri ale uremiei si creatininemiei la pacientii cu stenoza bilaterala de artera renala sau stenoza arterei renale pe rinichi unic functional; aceste modificari ale functiei renale pot fi reversibile la întreruperea tratamentului.
Losartanul trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu stenoza bilaterala de artera renala sau stenoza a arterei renale pe rinichi unic functional.

Utilizare la copii si adolescenti cu insuficienta renala
Losartan nu este recomandat la copiii si adolescentii cu rata filtrarii glomerulare <30ml/ min/1,73 m2 suprafata corporala, deoarece nu exista date clinice (vezi pct. 4.2). În timpul tratamentului cu losartan, functia renala poate fi afectata, de aceea este necesara monitorizarea regulata. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care losartanul este administrat în cursul altor afectiuni (febra, deshidratare) cu potential de afectare a functiei renale. S-a observat ca utilizarea concomitenta de losartan si inhibitori ECA determina disfunctie renala; de aceea, utilizarea concomitenta nu este recomandata (vezi pct. 4.5).
Transplant renal Nu exista date referitoare la utilizarea medicametului la pacientii cu transplant renal recent. Hiperaldosteronism primar Pacientii cu hiperaldosteronism primar nu raspund, în general, la administrarea de medicamente antihipertensivele care actioneaza prin inhibarea sistemului renina- angiotensina. De aceea, utilizarea losartanului nu este recomandata la acesti pacienti.

5 Boala coronariana si boala cerebrovasculara Similar oricarui medicament antihipertensiv, scaderea excesiva a tensiunii arteriale la pacientii cu ischemie cardiaca si boala cerebrovasculara poate produce infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Insuficienta cardiaca
Similar altor medicamente care actioneaza asupra sistemului renina-angiotensina, la pacientii cu insuficienta cardiaca, cu sau fara insuficienta renala, exista riscul aparitiei hipotensiunii arteriale severe si insuficientei renale (deseori acuta).
Nu exista date clinice suficiente cu privire la utilizarea losartanului la pacientii cu insuficienta cardiaca si insuficienta renala severa concomitenta, la pacientii cu insuficienta cardiaca severa (clasa NYHA IV) si la pacientii cu insuficienta cardiaca si aritmii cardiace simptomatice care pot pune viata în pericol.
De aceea, losartanul trebuie utilizat cu precautie la aceste grupe de pacienti. Asocierea losartanului cu un beta-blocant trebuie utilizata cu precautie (vezi pct. 5.1).
Stenoza aortica si mitrala, cardiomiopatie hipertrofica obstructiva Similar utilizarii altor vasodilatatoare, la pacientii cu stenoza aortica si mitrala sau cardiomiopatie hipertrofica obstructiva este necesara precautie deosebita.

Sarcina: Tratamentul cu losartan nu trebuie început în timpul sarcinii. Cu exceptia cazului în care continuarea tratamentului cu losartan este considerata esentiala, pacientele care planifica o sarcina trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranta stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii.
În momentul diagnosticarii unei sarcini, tratamentul cu losartan trebuie oprit imediat si, daca este cazul, se va începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 si 4.6).

Alteatentionari si precautii Similar inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul si alti antagonisti ai angiotensinei par a avea o eficacitate mai redusa în scaderea tensiunii arteriale la populatia apartinând rasei negre comparativ cu celelalte rase, posibil datorita unei prevalente mai mari a concentratiilor plasmatice reduse de renina la pacientii hipertensivi apartinând rasei negre.

Blocarea dubla a sistemului renina-angiotensina-aldosteron (SRAA) Exista dovezi ca utilizarea concomitenta a inhibitorilor ECA, blocante ale receptorilor angiotensinei II sau aliskiren, cre?te riscul de hipotensiune arteriala, hiperkaliemie si scaderea funtiei renale (inclusive insuficiența renala acuta).
Blocarea dubla a SRAA prin utilizarea combinata a IECA, prin urmare, blocanți ai receptorilor angiotensinei II sau aliskiren nu este recomandata (vezi pct 4.5 si 5,1). Daca terapia cu dubla blocada este considerata absolut necesara, aceasta trebuie sa aiba loc numai sub control specialistului și în monitorizarea atenta frecventa a funcției renale, electrolitilor și presiunenei sanguine. IEC si blocante ale receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizate concomitent la pacientii cu nefropatie diabetica. Intoleranța la lactoza Sentor 50 mg si 100 mg comprimate filmate conține 1.050 mg și 2,10 mg lactoza monohidrat pe comprimat, respectiv, care ar trebui luate în considerare în intoleranța la lactoza. 6 Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranța la galactoza, intoleranța la lactoza sau sindrom de malabsorbție la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.

4.5 Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune
Alte medicamente antihipertensive pot creste efectul hipotensor al losartanului. Utilizarea concomitenta cu alte substante care pot determina hipotensiune arterialaca reactie adversa (cum ar fi antidepresivele, antipsihoticele, baclofen si amifostin) pot creste riscul de hipotensiune arteriala.
Losartanul este metabolizat predominant de enzimele citocromului P450 (CYP) 2C9 la metabolitul activ carboxi-acid. Într-un studiu clinic s-a observat ca fluconazolul (inhibitor al CYP2C9) scade expunerea la metabolitul activ cu aproximativ 50%.
S-a observat ca administrarea concomitenta a losartanului cu rifampicina (inductor al enzimelor implicate în metabolizare) a determinat o reducere cu 40% a concentratiei plasmatice a metabolitului activ. Semnificatia clinica a acestor efecte nu este cunoscuta. Nu s-au observat diferente ale expunerii în cazul tratamentului concomitent cu fluvastatina (inhibitor slab al CYP2C9).

Similar altor medicamente care blocheaza angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea concomitenta a altor medicamente care economisesc potasiu (de exemplu diuretice care economisesc potasiu: amilorid, triamteren, spironolactona) sau care pot creste valoarea concentratiei plasmatice a potasiului (de exemplu heparina), suplimente de potasiu sau substituenti de sare care contin potasiu pot duce la cresterea potasemiei.
Administrarea concomitenta nu este recomandata. Cresterea reversibila a concentratiei serice de litiu si a toxicitatii acestuia a fost raportata în timpul administrarii concomitente de litiu si inhibitori ai ECA.
Cazuri foarte rare au fost, de asemenea, raportate la administrarea antagonistilor receptorilor de angiotensina II.

Administrarea concomitenta de litiu si losartan trebuie efectuata cu prudenta. Daca aceasta administrare concomitenta se dovedeste esentiala, se recomanda monitorizarea litemiei pe durata utilizarii concomitente. Atunci când antagonistii angiotensinei II se administreaza concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (adica inhibitori selectivi ai COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatoare si AINS neselective) poate sa apara diminuarea efectului antihipertensiv. În special la pacientii cu disfunctie renala pre-existenta, administrarea concomitenta de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene cu antagonisti ai angiotensinei II sau diuretice poate determina agravarea functiei renale, incluzând insuficienta renala acuta posibila si cresterea potasemiei. Asocierea trebuie administrata cu precautie, în special la vîrstnici.

Pacientii trebuie hidratati adecvat si trebuie luata în considerare monitorizarea functiei renale dupa initierea tratamentului concomitent si, ulterior, periodic. Blocada dubla (de exemplu, prin asocierea unui inhibitor ECA la un antagonist al receptorilor angiotensinei II) trebuie limitata la cazuri individuale, cu monitorizarea atenta a functiei renale.
Unele studii au aratat ca la pacientii cu ateroscleroza diagnosticata, insuficienta cardiaca sau diabet zaharat cu leziuni ale organului tinta, blocada dubla a sistemului renina-angiotensina-aldosteron este asociata cu o frecventa mai mare de aparitie a hipotensiunii arteriale, sincopei, hiperkaliemiei si modificari ale functiei renale (incluzând insuficienta renala acuta), în comparatie cu utilizarea unui singur medicament cu actiune pe sistemul renina-angiotensina- aldosteron. 7 Datele din studiile clinice au aratat ca dubla blocare a sistemului renina- angiotensina-aldosteron (SRAA) prin utilizarea combinata a inhibitorilor ECA, blocante ale receptorilor de angiotensina II sau aliskiren este asociat cu o frecvența mai mare a efectelor adverse, cum ar fi hipotensiunea, hiperkaliemie și scaderea funcției renale (inclusiv insuficiența renala acuta), comparativ cu utilizarea unui singur agentS RAA (vezi pct 4.3, 4.4 ?i 5.1).

4.6 Fertilitatea, sarcina si alaptarea Sarcina Utilizarea losartanului nu este recomandata în primul trimestru de sarcina (vezi pct. 4.4).
Utilizarea losartanului în al doilea si al treilea trimestru de sarcina este contraindicata (vezi pct. 4.3 si 4.4).
Dovezile epidemiologice privind riscul teratogen aparut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în timpul primului trimestru de sarcina nu au fost concludente; cu toate acestea, o usoara crestere a riscului nu poate fi exclusa.
Desi nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizarii ARAII, pentru aceasta clasa de medicamente pot exista riscuri asemanatoare. Cu exceptia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerata esentiala, pacientele care planifica o sarcina trebuie sa treaca la un tratament antihipertensiv alternative, cu profil de siguranta stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticarii unei sarcini, tratamentul cu losartan trebuie oprit imediat si, daca este cazul, se va începe un tratament alternativ.

Se cunoaste faptul ca expunerea la ARAII în timpul trimestrelor al doilea si al treilea de sarcina are efecte fetotoxice la om (scadere a functiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) si induce toxicitate neonatala (insuficienta renala, hipotensiune arteriala, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).
Daca expunerea la losartan a avut loc în al doilea trimestru de sarcina, se recomanda monitorizarea ecografica a functiei renale si a craniului.
Nou-nascutii si sugarii ale caror mame au utilizat losartan trebuie atent monitorizati în vederea depistarii hipotensiunii arteriale (vezi, de asemenea, pct. 4.3 si 4.4).

Alaptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea losartanului în timpul alaptarii, nu se recomanda utilizarea losartanului si este de preferat ca în aceasta perioada sa se utilizeze tratamente alternative, cu profile de siguranta mai bine stabilite, în special în cazul alaptarii nou- nasctului sau prematurului.

4.7 Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, în cazul conducerii de vehicule sau al folosirii de utilaje, trebuie sa se ia în considerare faptul ca, în timpul administrarii tratamentului antihipertensiv, în mod particular la initierea tratamentului sau la cresterea dozei, pot sa apara ocazional ameteli sau somnolenta.

4.8 Reactii adverse Losartanul a fost evaluat în urmatoarele studii clinice:
- în studii clinice controlate la >3000 pacienti adulti, cu vârsta de 18 ani si peste, cu hipertensiune arteriala esentiala,
- într-un studiu clinic controlat la 177 copii hipertensivi cu vîrsta de 6 pâna la 16 ani 8
- într-un studiu clinic controlat la >9000 pacienti hipertensivi cu vârsta de 55 pâna la 80 ani cu hipertrofie ventriculara stânga (vezi studiul LIFE, pct. 5.1) - într-un studiu clinic controlat la >7700 pacienti adulti cu insuficienta cardiaca cronica (vezi studiile ELITE I, ELITE II si HEAAL, pct. 5.1)
- într-un studiu clinic controlat la >1500 pacienti cu diabet zaharat tip 2 si proteinurie, cu vârsta de 31 ani si peste) vezi studiul RENAAL, pct. 5.1).
În aceste studii clinice, reactia adversa cea mai frecventa a fost ameteala.
Frecventa reactiilor adverse enumerate mai jos este definita utilizând urmatoarea conventie:
Foarte frecvente (≥1/10);
Frecvente (≥1/100 si <1/10);
Mai putin frecvente (≥1/1000 si <1/100);
Rare (≥1/10000, <1/1000);
Foarte rare (<1/10000), Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile).
Tabel 1. Frecventa reactiilor adverse identificate în studiile clinice controlate placebo si din perioada de dupa punere pe piata Reactie adversa Frecventa reactiei adverse în functie de indicatie

Altele Hipertensiu ne arteriala Pacienti hipertensiv i cu hipertrofie ventricular a stânga Insuficien ta cardiaca cronica Hipertensiu ne arteriala so diabet zaharat tip 2 cu afectare renala

Perioada de dupa punere pe piata Tulburari hematologice si limfatice anemie frecvente cu frecventa necunoscuta trombocitopenie cu frecventa necunoscuta.
Tulburari ale sistemului imunitar Reactii de hipersensibilitate, reactii anafilactice, angioedem*, si vasculita** rare.
Tulburari psihice depresie cu frecventa necunoscuta
Tulburari ale sistemului nervos ameteli frecvente frecvente frecvente frecvente somnolenta mai putin frecvente cefalee mai putin frecvente mai putin frecvente tulburari ale somnului mai putin frecvente parestezie rare migrena cu frecventa necunoscuta disgeuzie cu frecventa necunoscuta 
Tulburari acustice si vestibulare vertij frecvente tinitus cu frecventa necunoscuta
Tulburari cardiace palpitatii mai putin frecvente angina pectorala mai putin frecvente sincopa rare fibrilatie atriala rare accident vascular cerebral rare Tulburari vasculare hipotensiune arteriala ortostatica (inclusiv efecte ortostatice dependente de doza) mai putinfrecvente Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale dispnee mai putin frecvente tuse mai putin frecvente cu frecventa necunoscuta Tulburari gastro-intestinale durere abdominala mai putin frecvente constipatie mai putin frecvente diaree mai putin frecvente cu frecventa necunoscuta greata mai putin frecvente varsaturi mai putin frecvente Tulburari hepatobiliare pancreatita cu frecventa necunoscuta hepatita rare disfunctie hepatica cu frecventa necunoscuta .

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat urticarie mai putin frecvente cu frecventa necunoscuta prurit mai putin frecvente cu frecventa necunoscuta eruptie cutanata tranzitorie mai putin frecvente mai putin frecvente cu frecventa necunoscuta fotosensibilitate cu frecventa necunoscuta Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv mialgie cu frecventa necunoscuta artralgie cu frecventa necunoscuta 10 rabdomioliza cu frecventa necunoscuta Tulburari renale si ale cailor urinare disfunctie renala frecvente insuficienta renala frecvente Tulburari ale aparatului genital si sânului disfunctie erectila / impotenta cu frecventa necunoscuta.
Tulburari generale si la nivelul locului de administrare astenie mai putin frecvente frecvente mai putin frecvente frecvente Fatigabilitate mai putin frecvente frecvente mai putin frecvente frecvente edeme mai putin frecvente stare generala de rau cu frecventa necunoscuta.

Investigatii diagnostice hiperkaliemie frecvente mai putin frecvente †frecvente ‡ cresterea concentratiilor alaninaminotransferazei (ALT) § rare cresterea uremiei, creatininemiei si potasemiei frecvente hiponatremie cu frecventa necunoscuta hipoglicemie frecvente ∗ Inclusiv edem laringian, glotic, facial, al buzelor, faringian si/sau lingual (care determina obstructia cailor respiratorii superioare); la unii dintre acesti pacienti a fost raportat angioedem, în asociere cu administrarea altor medicamente, inclusiv inhibitori ECA. ∗∗ Inclusiv purpura Henoch-Schönlein. ¦
În special la pacientii cu depletie intravasculara, de ex. pacienti cu insuficienta cardiaca severa sau cei în tratament cu doze mari de diuretice. † Frecvent la pacientii tratati cu losartan 150 mg în loc de losartan 50 mg. ‡Într-un studiu clinic la pacienti cu diabet zaharat tip 2 si nefropatie, 9,9% dintre pacientii tratati cu losartan comprimate, au dezvoltat hiperkaliemie >5,5 mmol/l comparativ cu 3,4% dintre pacientii tratati cu placebo. § De obicei s-a rezolvat la întreruperea tratamentului.

Urmatoarele reactii adverse au aparut mai frecvent la pacientii tratati cu losartan, comparativ cu pacientii tratati cu placebo (cu frecventa necunoscuta): dureredorsala, infectieatractuluiurinar si simptome gripale. Tulburari renale si ale cailor urinare Ca o consecinta a inhibarii sistemului renina-angiotensina-aldosteron, la pacientii cu 11 risc crescut au fost raportate tulburari ale functiei renale, incluzând insuficienta renala; aceste modificari ale functiei renale pot fi reversibile la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4) Copii si adolescenti Profilul reactiilor adverse la copii pare similar celui de la adulti. Datele clinice pentru grupele de populatie infantila sunt limitate.

Raportarea reactiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Aceasta permite monitorizarea în continuare a raportului beneficiu/risc al medicamentului.
Profesioniștii din domeniul sanatații sunt rugați sa raporteze orice reacții adverse suspectate, prin intermediul sistemului național de raportare disponibil pe site-ul oficial al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale la urmatoarea adresa web: www.amed.md sau e-mail:farmacovigilenta@amed.md

4.9 Supradozaj Simptomele intoxicatiei Datele diponibile privind supradozajul la om sunt limitate. Cele mai probabile manifestari ale supradozajului sunt hipotensiunea arteriala si tahicardia. Bradicardia poate aparea prin stimulare parasimpatica (vagala).
Tratamentul intoxicatiei Daca apare hipotensiune arteriala, trebuie instituit tratament de sustinere al functiilor vitale. Masurile terapeutice depind de perioada de timp de la ingestia supradozei si de tipul simptomelor si severitatea acestora. Prioritatea medicala este stabilizarea sistemului cardiovascular.
Dupa ingestia orala, este indicata administrarea unei doze suficiente de carbune activat. Ulterior, trebuie asigurata monitorizarea atenta a parametrilor vitali.
Daca este necesar, parametrii vitali trebuie corectati. Nici losartanul si nici metabolitul sau activ nu pot fi îndepartati din organism prin hemodializa.

5. PROPRIETATI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietati farmacodinamice Grupa farmacoterapeutica: antagonisti de angiotensina II, simpli, codul ATC: C09CA01. Losartanul este un antagonist de sinteza al receptorilor de angiotensina II (tip AT1 ), cu administrare orala.
Angiotensin II, un vasoconstrictor puternic, este hormonul activ principal al sistemului renina/angiotensina si un factor determinant important în fiziopatologia hipertensiunii arteriale.
Angiotensina II se leaga de receptorul AT1 , care se gaseste în multe tesuturi (de exemplu, musculatura vasculara neteda, glanda suprarenala, rinichi si inima) si exercita mai multe actiuni biologice importante, inclusiv vasoconstrictie si eliberare de aldosteron.
De asemenea, angiotensina II stimuleaza proliferarea celulelor musculare netede.
Losartanul blocheaza selectiv receptorii AT1 . In vitro si in vivo, atât losartanul cât si metabolitul sau activ farmacologic, acid carboxilic (E-3174), blocheaza toate actiunile fiziologice importante ale angiotensinei II, indiferent de sursa sau de calea de sinteza. 12 Losartanul nu prezinta efecte agoniste si nici nu blocheaza alti receptori hormonali sau canale ionice cu rol important în reglarea cardiovasculara. În plus, losartanul nu inhiba ECA (kininaza II), enzima care degradeaza bradikinina.
În consecinta, nu are loc o potentare a efectelor mediate de bradikinina. În timpul administrarii de losartan, întreruperea feedback-ului negativ al angiotensinei II asupra secretiei de renina, duce la cresterea activitatii reninei plasmatice.

Cresterea activitatii reninei plasmatice duce la cresterea concentratiilor angiotensinei II în plasma.
Ca urmare a acestei cresteri, activitatea antihipertensiva si inhibarea aldosteronului plasmatic sunt mentinute, indicând o blocare eficace a receptorului angiotensinei II. Dupa 3 zile de la întreruperea administrarii losartanului, nivelele activitatii reninei plasmatice si valorile concentratiei plasmatice ale angiotensinei II revin la valorile bazale.
Atât losartanul cât si metabolitul sau activ farmacologic prezinta o afinitate mult mai mare pentru receptorul AT 1 decât pentru receptorul AT2 . Metabolitul activ prezinta o activitate de 10 pâna la 40 ori mai mare decât losartanul, în functie de greutate. Studii clinice la pacienti cu hipertensiune arteriala În studii clinice controlate, administrarea losartanului o data pe zi la pacienti cu hipertensiune arteriala esentiala usoara pâna la moderata a determinat scaderi semnificativ statistic ale tensiunii arteriale sistolice si diastolice.

Masurarea tensiunii arteriale la 24 ore dupa administrare, comparativ cu momentul de efect maxim , la 5-6 ore dupa administrare, a demonstrat scaderea tensiunii arteriale pe o perioada de 24 ore.
Efectul antihipertensiv a fost paralel cu bioritmul fiziologic diurn. Reducerea tensiunii arteriale la sfârsitul intervalului de administrare a fost aproximativ 70-80% din efectul observat la 5-6 ore dupa administrare.
Întreruperea tratamentului cu losartan la pacientii hipertensivi nu a determinat o crestere marcata a tensiunii arteriale (rebound).

În pofida scaderii marcate a tensiunii arteriale, losartanul nu are efect clinic semnificativ asupra frecventei cardiace. Losartanul prezinta aceeasi activitate la pacienti hipertensivi de sex masculin si feminin, mai tineri (sub vârsta de 65 ani) si mai vârstnici. Studiul LIFE Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu clinic randomizat, triplu-orb, controlat activ, efectuat la 9193 pacienti hipertensivi cu vârsta cuprinsa între 55 si 80 ani, cu hipertrofie ventriculara stânga, demonstrata ECG. Pacientii au fost randomizati, administrându-li-se o data pe zi losartan 50 mg sau atenolol 50 mg.
Daca nu a fost atinsa valoarea tinta a tensiunii arteriale (<140/90 mm Hg), s-a adaugat initial hidroclorotiazida (12,5 mg) si, daca a fost necesar, doza de losartan sau de atenolol a fost crescuta la 100 mg o data pe zi. Daca a fost necesar, pentru atingerea tensiunii arteriale tinta, au fost adaugate alte medicamente antihipertensive, cu exceptia inhibitorilor ECA, antagonistilor angiotensinei II sau beta-blocantelor.

Durata medie a perioadei de urmarire a fost 4,8 ani. Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea si mortalitatea cardiovasculara, masurat prin reducerea incidentei combinate a decesului de cauza cardiovasculara, accidentului vascular cerebral si infarctului miocardic. Tensiunea 13 arteriala a fost scazuta în mod semnificativ, la valori similare, în cele doua grupuri.
Tratamentul cu losartan a determinat o reducere a riscului cu 13% (p=0,021, interval de încredere 95%- 0,77-0,98) comparativ cu tratamentul cu atenolol la pacientii care au atins criteriul principal final de evaluare compus. Avantajul tratamentului cu losartan în cadrul criteriului primar compus se datoreaza în primul rând scaderii incidentei accidentului vascular cerebral. Tratamentul cu losartan a redus riscul de accident vascular cerebral cu 25%, comparativ cu terapia cu atenolol (p=0,001, interval de încredere 95% - 0,63-0,89).
Frecventele pentru decesul de cauza cardiovasculara si pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferente semnificative între grupurile de tratament.

Rasa În studiul LIFE, pacientii apartinând rasei negre tratati cu losartan au prezentat un risc crescut de atingere a criteriului principal final de evaluare compus, adica aparitia unui eveniment cardiovascular (de exemplu, infarct miocardic, deces de origine cardiovasculara) si, în special, accident vascular cerebral, în comparatie cu pacientii apartinând rasei negre tratati cu atenolol.
De aceea, rezultatele studiului LIFE care a comparat tratamentul cu losartan cu terapia cu atenolol, privind mortalitatea/morbiditatea cardiovasculara, nu sunt aplicabile pacientilor apartinând rasei negre cu hipertensiune arteriala si hipertrofie ventriculara stânga. Studiul RENAAL Studiul clinic RENAAL (Reduction of Endpoints in NIDDM with the Angiotensin II Receptor Antagonist Losartan) a fost un studiu clinic controlat, efectuat în întreaga lume la 1513 pacienti cu diabet zaharat de tip 2 cu proteinurie, cu sau fara hipertensiune arteriala. 751 pacienti au fost tratati cu losartan. Obiectivul studiului a fost, în afara de beneficiul efectului hipotensiv, demonstrarea efectului nefroprotector al losartanului potasic. Pacientii cu proteinurie si creatininemie de 1,3-3,0 mg/dl au fost randomizati pentru a li se administra fie tratament cu losartan 50 mg o data pe zi, doza fiind crescuta în functie de efectul asupra tensiunii arteriale, fie placebo, cu conditia utilizarii în antecedente a unui tratament antihipertensiv standard, care a exclus inhibitorii ECA si antagonistii angiotensinei II.

Investigatorii au fost instruiti sa creasca doza medicamentului din studiu pâna la 100 mg o data pe zi, daca este necesar; la 72% dintre pacienti s-a administrat doza zilnica de 100 mg pentru majoritatea perioadei de studiu. Pacientii au fost urmariti pentru o perioada de pâna la 4,6 ani (în medie 3,4 ani). Criteriul principal final de evaluare compus al studiului a fost dublarea creatininemiei, boala renala în stadiul terminal (cu necesitatea dializei sau transplantului), sau deces. Rezultatele au aratat ca tratamentul cu losartan (327 evenimente), comparativ cu administrarea de placebo (359 evenimente), a determinat o reducere a riscului cu 16,1% (p=0,022) la pacientii care au atins criteriul principal final de evaluare compus.
Pentru urmatoarele componente individuale si combinate ale criteriul principal final de evaluare, rezultatele au aratat o reducere semnificativa a riscului în grupul tratat cu losartan: reducere a riscului pentru dublarea creatininemiei cu 25,3% (p=0,006); reducere a riscului pentru insuficienta renala în stadiu terminal cu 28,6% (p=0,002); reducere a riscului pentru insuficienta renala în stadiu terminal sau deces cu 19,9% (p=0,009); reducere a riscului pentru dublarea valorii creatininemiei sau insuficienta renala în stadiu terminal cu 21,0% (p=0,01). 
Nu au existat diferente semnificative între grupul tratat cu losartan si cel la care s-a administrat placebo privitor la mortalitatea de toate cauzele. Comparativ cu placebo, losartanul a fost în general bine tolerat, asa cum demonstreaza frecventa de întrerupere a tratamentului din cauza evenimentelor adverse care a fost similara în cele doua grupuri.

Studiul HEAAL Studiul HEAAL (Heart Failure Endpoint Evaluation of Angiotensin II Antagonist Losartan) a fost un studiu clinic controlat international, la 3834 pacienti cu vârsta de 18 pâna la 98 ani cu insuficienta cardiaca (clasa NYHA II-IV) care nu au tolerat tratamentul cu inhibitori ECA.
Pacientii au fost distribuiti randomizat pe tratament cu losartan 50 mg o data pe zi sau losartan 150 mg, asociat terapiei conventionale, excluzând inhibitorii ECA.
Perioada de urmarire a fost de peste 4 ani (valori mediane de 4,7 ani). Obiectivul primar al studiului a fost un obiectiv primar compus al mortalitatii generale sau spitalizarii pentru insuficienta cardiaca.
Rezultatele au aratat ca tratamentul cu losartan 150 mg (828 evenimente) comparativ cu losartan 50 mg (889 evenimente) a determinat o scadere cu 10,1% (p=0,027 95% IÎ=0,82-0,99) a numarului pacientilor care ating obiectivul primar compus.
Acest lucru se poate atribui în principal scaderii incidentei spitalizarii pentru insuficienta cardiaca. Tratamentul cu losartan 150 mg a scazut riscul spitalizarii pentru insuficienta cardiaca cu 13,5% comparativ cu tratamentul cu losartan 50 mg (p=0,025 95% IÎ=0,76-0,98). Rata deceselor generale nu a fost semnificativ diferita între grupele de tratament.

Insuficienta renala, hipotensiunea arteriala si hiperkaliemia au fost mai frecvente la grupul pacientilor în tratament cu losartan 150 mg decât la grupul în tratament cu losartan 50 mg, dar aceste reactii adverse nu au dus la cresterea semnificativa a numarului de pacienti care întrerup tratamentul în grupul tratat cu losartan 150 mg. Studiile ELITE I si ELITE II În studiul clinic ELITE efectuat pe o perioada de 48 saptamâni la 722 pacienti cu insuficienta cardiac (clasa NYHA II-IV), nu a fost observata nicio diferenta între pacientii tratati cu losartan si cei tratati cu captopril în ceea ce priveste criteriul principal final de evaluare al disfunctiei renale persistente.
Observatia din studiul clinic ELITE a faptului ca tratamentul cu losartan a redus riscul de mortalitate, comparativ cu tratamentul cu captopril, nu a fost confirmata în studiul ulterior ELITE II, descris în continuare. În studiul ELITE II, tratamentul cu losartan 50 mg o data pe zi (doza initiala de 12,5 mg, cu cresterea treptata a dozelor la 25 mg si 50 mg o data pe zi) a fost comparat cu administrarea de captopril 50 mg, de trei ori pe zi (doza initiala de 12,5 mg cu cresterea treptata a dozelor la 25 mg si 50 mg, de trei ori pe zi).
Criteriul principal final de evaluare al acestui studiu prospectiv a fost mortalitatea de toate cauzele. În acest studiu, 3152 de pacienti cu insuficienta cardiaca (clasa NYHA II-IV) au fost urmariti timp de aproape doi ani (perioada medie: 1,5 ani) pentru a se determina daca tratamentul cu losartan este superior terapiei cu captopril în ceea ce priveste reducerea mortalitatii de toate cauzele.

Criteriul principal final de evaluare nu a aratat nicio diferenta semnificativa statistic între losartan si captopril, în ceea ce priveste reducerea mortalitatii de toate cauzele.
În ambele studii clinice controlate cu comparator (nu placebo controlate), efectuate la pacienti cu insuficienta cardiaca, profilul de tolerabilitate al losartanului a fost mai bun decât al captoprilului, cu o incidenta semnificativ mai scazuta a întreruperii tratamentului din cauza evenimentelor adverse si o incindenta semnificativ mai scazuta a tusei.

O crestere a mortalitatii a fost observata în studiul ELITE II într-un subgrup redus (22 % dintre toti pacientii cu insuficienta cardiaca) tratati cu beta-blocante, ca medicatie de baza. Doua studii mari randomizate, controlate (ONTARGET (telmisartan în curs de desfasurare si combinatie cu Ramipril Global Endpoint Trial), VA NEFRONILOR-D (Consiliul Afaceri Veteranilor de Nefropatie in Diabet) au examinat utilizarea combinatiei a unui inhibitor ACE cu un blocant al receptorilor angiotensinei II. ONTARGET a fost un studiu efectuat la pacienti cu antecedente de boala cardiovasculara sau cerebrovasculara, sau diabet zaharat de tip 2 înstit de dovezi de afectare a organelor tinta.
VA NEPHROND a fost un studiu la pacienti cu diabet zaharat tip 2 si nefropatie diabetica.

Aceste studii nu au aratat nici un efect semnificativ benefic asupra rezultatelor renale si/sau cardiovasculare si mortalitate, în timp ce a fost observat un risc crescut de hiperkaliemie, leziuni renale acute si/sau hipotensiune arteriala comparativ cu monoterapia.
Având în vedere proprietatile lor farmacodinamice similare, aceste rezultatele sunt, de asemenea, relevante pentru alți inhibitori ECA si blocante ale receptorilor angiotensinei II. IEC si blocante ale receptorilor angiotensinei II nu ar trebui utilizate concomitent la pacientii cu nefropatie diabetica.
ALTITUDE (Aliskiren încercare în diabet de tip 2 utilizând parametrii cardiovasculari si a bolilor renale) a fost un studiu conceput pentru a testa în beneficiul adaugarea aliskiren la o terapie standard a unui inhibitor ACE sau un blocant al receptorilor angiotensinei II la pacientii cu diabet zaharat tip 2 si boli cronice de rinichi, boli cardiovasculare, sau ambele. Studiul a fost oprit anticipat din cauza unei risc crescut de rezultate negative.
Moarte CV si accident vascular cerebral au fost numeric mai frecvente în grupul aliskiren decât în grupul placebo si reacții adverse si reacțiile adverse grave din interes (hiperkaliemie, hipotensiune arteriala si disfunc?ie renala) au fost raportate mai frecvent în grupul aliskiren decât în grupul placebo.

Copii si adolescenti Hipertensiune arteriala Efectul antihipertensiv al losartanului a fost evaluat într-un studiu clinic efectuat la 177 de copii si adolescenti hipertensivi, cu vârsta de 6 pâna la 16 ani, cu greutatea >20 kg si rata filtrarii glomerulare 30 ml/min/1,73 m2 suprafata corporala. Pacientilor cu greutatea >20 kg pâna la <50 kg li s-au administrat doze de 2,5, 25 sau 50 mg losartan pe zi, iar pacientilori cu greutatea >50 kg li s-au administrat doze de 5, 50 sau 100 mg losartan pe zi.
Dupa 3 saptamâni de tratament, s-a constatat ca losartanul administrat o data pe zi a scazut tensiunea arteriala în functie de doza. Per ansamblu, raspunsul clinic a depins de doza.
Aceasta relatie doza-efect a devenit foarte evidenta la grupul tratat cu doza mica, comparativ cu grupul tratat cu doza medie (perioada I: - 6,2 mmHg comparativ -11,65 mmHg), dar a fost mai atenuat atunci când au fost comparate grupul tratat cu doza medie si cel tratat cu doza mare (perioada I: -11,65 mmHg comparativ cu -12,21 mmHg).

Dozele cele mai mici 16 studiate, 2,5 mg si 5 mg, corespunzatoare unei doze medii zilnice de 0,07 mg/kg, nu au parut sa ofere o eficacitate antihipertensiva certa.
Aceste rezultate au fost confirmate în faza a doua a studiului, când pacientii au fost distribuiti randomizat, dupa 3 saptamâni de tratament, fie pentru continuarea tratamentului cu losartan fie pentru administrarea de placebo.

Diferenta între cresterile tensiunii arteriale comparativ cu placebo a fost mai mare în grupul tratat cu doze medii (6,70 mmHg în cazul dozelor medii comparativ cu 5,38 mmHg în cazul dozelor mari).
Cresterea tensiunii diastolice a fost similara la pacientii la care s-a administrat placebo si la cei care au continuat tratamentul cu losartan în doza mica în fiecare grup, ceea ce a sugerat, din nou, ca doza cea mai mica din cadrul fiecarui grup, nu a prezentat un efect antihipertensiv semnificativ.
Efectele pe termen lung ale losartanului asupra cresterii, pubertatii si dezvoltarii generale nu au fost studiate. De asemenea, nu a fost stabilita nici eficacitatea pe termen lung a tratamentului antihipertensiv cu losartan asupra reducerii morbiditatii si mortalitatii cardiovasculare la copii si adolescenti.

La copiii hipertensivi (N=60) si normotensivi (N=246) cu proteinurie, efectul losartanului asupra proteinuriei a fost evaluat într-un studiu clinic de 12 saptamâni, controlat cu placebo si în mod activ, cu amlodipina.
Proteinuria a fost definita ca raport de proteine urinare /creatinina la valoarea de 0,3. Pacientii hipertensivi (cu vârsta cuprinsa între 6 pâna la 18 ani) au fost distribuiti randomizat pe tratament cu losartan (n=30) sau amlodipina (n=30). Pacientii normotensivi (cu vârsta cuprinsa între 1 pâna la 18 ani) au fost distribuiti randomizat pe tratament cu losartan n (n=122) sau placebo (n=124).
Losartanul a fost administrat în doze de 0,7 mg pâna la 1,4 mg pe kg greutate corporala (pâna la doza maxima de losartan de 100 mg pe zi).

Amlodipina a fost administrata în doza de 0,05 mg pâna la 0,2 mg pe kg greutate corporala (pâna la doza maxima de amlodipina de 5 mg pe zi). Per total, dupa 12 saptamâni de tratament, pacientii care au primit losartan au avut o reducere statistic semnificativa a proteinuriei fata de valorile bazale, de 36%, comparativ cu o crestere de 1% la grupele tratate cu placebo sau amlodipina (p=0,001).
Pacientii hipertensivi care au primit losartan a avut o reducere fata de valorile bazale a proteinuriei de – 41,5% (IÎ=95% -29,9;-51,1) comparativ cu +2.4% (IÎ=95%, -22,2;14,1) în grupul tratat cu amlodipina. Scaderea valorilor tensiunii arteriale sistolice si diastolice a fost mai mare în grupul pacientilor tratati cu losartan (-5,5/-3,8 mmHg) decât în grupul celor tratati cu amlodipina (-0,1/+0,8 mmHg).

La copiii normotensivi a fost observata o scadere usoara a tensiunii arteriale la grupul celor tratati cu losartan (-3,7/-3,4 mmHg) comparativ cu cei din grupul placeba.
Nu a fost observata o corelatie între scaderea proteinuriei si valorile tensiunii arteriale, cu toate ca este posibil ca scaderea tensiunii arteriale sa fi fost partial responsabila pentru scaderea proteinuriei în grupul tratat cu losartan. Efectele pe termen lung ale reducerii proteinuriei la copii nu au fost studiate.

5.2 Proprietati farmacocinetice Absorbtie Dupa administrarea orala, losartanul este bine absorbit si este metabolizat la primul pasaj, formând un metabolit activ, acidul carboxilic si alti metaboliti inactivi.
Biodisponibilitatea sistemica a comprimatelor de losartan este de aproximativ 33%.
Media concentratiilor plasmatice maxime ale losartanului si ale metabolitului sau activ este atinsa la 1 ora si, respectiv la 3-4 ore.

Distributie 17 Atât losartanul cât si metabolitul sau activ sunt legati ≥ 99% de proteinele plasmatice, în special de albumine. Volumul de distributie al losartanului este de 34 litri. Metabolizare Aproximativ 14% dintr-o doza de losartan administrata intravenos sau oral este transformata în metabolitul sau activ.

Dupa administrarea orala sau intravenoasa de losartan potasic marcat radioactiv cu 14C, radioactivitatea plasmatica circulanta este atribuita în principal losartanului si metabolitului sau activ. La aproximativ 1% dintre subiectii studiati s-a observat o metabolizare minima a losartanului în metabolitul sau activ.
În afara de metabolitul activ se formeaza si metaboliti inactivi. Eliminare Clearance-ul plasmatic al losartanului si al metabolitului sau activ este de aproximativ 600 ml/min si, respectiv de 50 ml/min. Clearance-ul renal al losartanului si al metabolitului sau activ este de aproximativ 74 ml/min si, respectiv de 26 ml/min.
Când losartanul este administrat pe cale orala, aproximativ 4% din doza se excreta nemodificata prin urina si aproximativ 6% din doza se excreta prin urina sub forma de metabolit activ.
Farmacocinetica losartanului si a metabolitului sau activ evolueaza liniar pentru doze orale de losartan potasic de pâna la 200 mg.

Dupa administrarea orala, concentratiile plasmatice ale losartanului si ale metabolitului sau activ scad poliexponential, cu un timp de înjumatatire plasmatica prin eliminare de aproximativ 2 ore si, respectiv, 6-9 ore. În timpul administrarii unei doze de 100 mg o data pe zi, nici losartanul si nici metabolitul sau activ nu se acumuleaza semnificativ în plasma. La eliminarea losartanului si a metabolitilor sai contribuie atât excretia biliara cât si cea urinara.
Dupa administrarea la om a unei doze orale/intravenoase de losartan marcat radioactiv 14C, aproximativ 35%, respectiv 43% din radioactivitate se regaseste în urina si 58%, respectiv 50%, în fecale. Grupe speciale de pacienti La pacientii hipertensivi vârstnici, concentratiile plasmatice de losartan si metabolit activ nu variaza semnificativ, comparativ cu cele observate la pacientii hipertensivi tineri.

La pacientii hipertensivi de sex feminin, concentratiile plasmatice de losartan au fost de pâna la doua ori mai mari decât cele ale pacientilor hipertensivi de sex masculin, în timp ce între concentratiile plasmatice ale metabolitului activ nu au fost diferente între barbati si femei. Dupa administrarea orala la pacienti cu ciroza hepatica alcoolica usoara pâna la moderata, concentratiile plasmatice ale losartanului si ale metabolitului sau activ au fost de 5 ori, respectiv 1,7 ori mai mari decât cele observate la voluntari tineri de sex masculin (vezi pct. 4.2 si 4.4).
Concentratiile plasmatice ale losartanului nu sunt modificate la pacientii cu un clearance al creatininei peste 10 ml/minut. Aria de sub curba concentratiei plasmatice în functie de timp (ASC) a losartanului este de aproximativ 2 ori mai mare la pacientii care efectueaza sedinte de hemodializa comparativ cu pacientii cu 18 functie renala normala.
Concentratiile plasmatice ale metabolitului activ nu sunt modificate la pacientii cu insuficienta renala sau la pacientii care efectueaza sedinte de hemodializa.
Nici losartanul si nici metabolitul sau activ nu pot fi eliminati prin hemodializa.

Farmacocinetica la copii si adolescenti
Farmacocinetica losartanului a fost studiata la 50 pacienti hipertensivi copii si adolescenti, cu vîrsta de >1 luna, pâna la <16 ani, prin administrarea o data pe zi a dozei orale medii de losartan de aproximativ 0,54 pâna la 0,77 mg/kg. Rezultatele au aratat ca metabolitul activ al losartanului apare la toate grupele de vârsta.
Rezultatele demonstreaza existenta unor parametri farmacocinetici similari ai losartanului dupa administrare orala la sugari si copii mici, prescolari, copii de vârsta scolara si adolescenti. Parametri farmacocinetici ai metabolitului activ difera într-o masura mai mare,în functie de grupa de vârsta.
Diferentele sunt statistic semnificative la comparatia dintre copii prescolari si adolescenti. Comparativ, expunerea la sugari si copii mici a fost mai mare.

5.3 Date preclinice de siguranta Datele non-clinice din studiile conventionale asupra sigurantei farmacologice, toxicitatii dupa administrarea de doze repetate, genotoxicitatii si potentialului carcinogen nu au evidentiat vreun risc special pentru om.
În studiile de toxicitate dupa administrarea de doze repetate, utilizarea losartanului a determinat o scadere a parametrilor eritrocitari (eritrocite, hemoglobina, hematocrit), o crestere a uremiei si cresteri ocazionale ale creatininemiei, scaderea greutatii cordului (fara corespondenta histologica) si modificari gastrointestinale (leziuni mucoase, ulcere, eroziuni, hemoragii). Similar medicamentelor care actioneaza direct asupra sistemului renina- angiotensina, s-a demonstrat ca losartanul are efecte adverse asupra dezvoltarii fetusilor, determinând decesul fetusilor si malformatii.

6. PROPRIETATI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipientilor Nucleu: celuloza microcristalina, amidon pregelatinizat, croscarmeloza de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu. Film: Opadry II. 33G28523 alb: triacetat de glicerol, macrogol 3350, lactoza monohidrat, dioxid de titan Е171, hipromeloza. 6.2 Incompatibilitati Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate 19 Sentor comprimate filmate, 50 mg – 60 luni.
Sentor comprimate filmate, 100 mg - 36 luni. 6.4 Precautii speciale pentru pastrare.
A se pastra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original, ferit de umiditate. 6.5 Natura si continutul ambalajului 30 comprimate filmate în blistere opace albe de PVC/PE/PVDC//Al ?i cutie de carton pliat. 6.6 Precautii speciale pentru eliminarea reziduurilor Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementarile locale.

7. DETINATORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE
Gedeon Richter Plc. H-1103 Budapest, Gyö
mroi út 19-21. Ungaria

8. NUMERELE CERTIFICATELOR DE ÎNREGISTRARE
Sentor 100 mg: 21306 Sentor 50 mg: 21307 9. DATA AUTORIZARII 25.11.2014

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2016 Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agentiei Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/