Găsește cei mai buni specialiști pentru orice sarcină

Xarelto 10mg comp.film.

Xarelto 10mg comp.film. - poza produsului
Aspectul produsului poate diferi de imaginea de pe site.
Producător:
Bayer Schering Pharma AG

Descriere

 

 

Xarelto 10 mg comprimate filmate

rivaroxaban

 

 Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă. Puteţi să fiţi de ajutor raportând orice reacţii adverse pe care le puteţi avea. Vezi ultima parte de la pct. 4 pentru modul de raportare a reacţiilor adverse.



Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca ale dumneavoastră.

  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

 

 

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Xarelto şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Xarelto

  3. Cum să luaţi Xarelto

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Xarelto

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

 



1. Ce este Xarelto şi pentru ce se utilizează



Xarelto conţine rivaroxaban ca substanţă activă şi este utilizat la adulţi pentru

  • a preveni formarea cheagurilor de sânge în vene, după o operaţie de înlocuire a şoldului sau a genunchiului. Medicul dumneavoastră v-a prescris acest medicament deoarece aveţi risc crescut de formare a cheagurilor de sânge, după ce aţi fost supus unei operaţii.

  • a trata cheagurile de sânge formate pe venele de la picioare (tromboză venoasă profundă) şi în vasele de sânge din plămâni (embolie pulmonară) şi pentru a preveni reapariţia cheagurilor de sânge în vasele de sânge de la picioare şi/sau din plămâni.

 

Xarelto aparţine unei clase de medicamente numite medicamente antitrombotice. Acesta acţionează prin blocarea unui factor de coagulare (factorul Xa), reducând astfel tendinţa sângelui de a forma cheaguri.



2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Xarelto



Nu luaţi Xarelto

  • dacă sunteţi alergic la rivaroxaban sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)

  • dacă prezentaţi sângerări în exces

  • dacă aveţi o boală la nivelul unui organ al corpului care creşte riscul de sângerare gravă (de exemplu ulcer gastric, leziuni sau sângerări la nivelul creierului, intervenţie recentă pe creier sau la ochi)

  • dacă luaţi medicamente pentru prevenirea coagulării sângelui (de exemplu warfarină, dabigatran, apixaban sau heparină), cu excepţia cazurilor în care este schimbat tratamentul anticoagulant sau aveţi o linie venoasă sau arterială şi primiţi heparină prin această linie pentru a o menţine deschisă

  • dacă aveţi o boală de ficat care poate duce la risc crescut de sângerare

  • dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi

Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, nu luaţi Xarelto şi spuneţi medicului dumneavoastră.

 

Atenţionări şi precauţii

Înainte să luaţi Xarelto, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.



Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Xarelto

  • dacă aveţi risc crescut de sângerare, de exemplu atunci când aveţi:

    • o boală de rinichi moderată sau severă, deoarece funcţia rinichilor dumneavoastră poate fi afectată de cantitatea de medicament care acţionează în corp

    • dacă luaţi alte medicamente pentru a preveni coagularea sângelui (de exemplu warfarină, dabigatran, apixaban sau heparină), atunci când schimbaţi tratamentul anticoagulant sau când primiţi heparină printr-o linie venoasă sau arterială pentru a o menţine deschisă (vezi pct. „Xarelto împreună cu alte medicamente”) tulburări de sângerare

    • tensiune arterială foarte mare, necontrolată prin tratament medical

    • afecţiuni ale stomacului sau intestinului, care ar putea duce la sângerare, de exemplu, inflamaţie a intestinelor sau stomacului, sau inflamaţie a esofagului, de exemplu din cauza bolii de reflux gastroesofagian (boala în care acidul din stomac trece în sus, în esofag) sau tumori localizate în stomac sau intestin sau în tractul genital sau urinar

    • o problemă cu vasele sanguine situate în partea posterioară a ochilor dumneavoastră (retinopatie)

    • o boală de plămâni în cazul căreia bronhiile sunt dilatate şi pline cu puroi (bronşiectazie) sau dacă aţi avut anterior sângerare la nivelul plămânului.

  • dacă aveți valvă protetică la nivelul inimii

  • dacă știți că aveți o boală numită sindrom antifosfolipidic (o tulburare a sistemului imunitar care provoacă un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge), spuneți medicului dumneavoastră care va decide dacă tratamentul ar putea fi schimbat.

  • dacă medicul dumneavoastră constată că aveţi presiunea sângelui instabilă sau dacă este planificat un

alt tratament sau o intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea unui cheag de sânge din plămâni.

 

Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, spuneţi medicului dumneavoastră înainte să luaţi Xarelto. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să fiţi tratat cu acest medicament şi dacă trebuie să rămâneţi sub supraveghere strictă.



Dacă trebuie să vi se efectueze o operaţie:

  • este foarte important să luaţi Xarelto înainte şi după operaţie exact în momentul în care vi s-a spus de către medicul dumneavoastră.

  • Dacă operaţia dumneavoastră implică aplicarea unui cateter sau injectarea la nivelul coloanei vertebrale (de exemplu pentru anestezie epidurală sau spinală sau pentru calmarea durerii): este foarte important să luaţi Xarelto exact în momentul în care vi s-a spus de către medicul dumneavoastră.

    • spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi senzaţie de amorţeală sau slăbiciune la nivelul picioarelor sau dacă aveţi probleme cu intestinul sau cu vezica urinară după terminarea anesteziei, deoarece este necesar tratamentul urgent.



Copii şi adolescenţi

Xarelto 10 mg comprimate nu este recomandat la pacienţii cu vârsta sub 18 ani. Informaţiile privind utilizarea acestui medicament la copii şi adolescenţi sunt insuficiente.



Xarelto împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

 

- Dacă luaţi

  • unele medicamente pentru infecţii fungice (de exemplu fluconazol, itraconazol, voriconazol, posaconazol), cu excepţia cazului în care acestea se aplică numai pe piele

  • comprimate de ketoconazol (utilizate pentru tratarea sindromului Cushing - în care organismul produce un exces de cortizol)

  • unele medicamente pentru infecţii bacteriene (de exemplu claritromicină, eritromicină)

  • unele medicamente antivirale pentru HIV /SIDA (de exemplu ritonavir)

  • alte medicamente pentru reducerea coagulării sângelui (de exemplu enoxaparină, clopidogrel sau antagonişti ai vitaminei K, cum sunt warfarina şi acenocumarolul)

  • medicamente antiinflamatoare şi calmante ale durerii (de exemplu naproxen sau acid

acetilsalicilic)

  • dronedaronă, un medicament pentru tratamentul bătăilor anormale ale inimii

  • unele medicamente pentru tratamentul depresiei (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sau inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei (IRSN)

 

Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, spuneţi medicului dumneavoastră înainte să luaţi Xarelto, deoarece efectul Xarelto poate fi crescut. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să fiţi tratat cu acest medicament şi dacă trebuie să rămâneţi sub supraveghere strictă.

Dacă medicul dumneavoastră consideră că prezentaţi un risc crescut de apariţie a unor ulcere la stomac sau la nivel intestinal, poate utiliza un tratament de prevenire a ulcerului.



- Dacă luaţi

  • unele medicamente pentru tratamentul epilepsiei (fenitoină, carbamazepină, fenobarbital)

  • medicamente din plante medicinale conţinând sunătoare (Hypericum perforatum), pentru tratamentul depresiei

  • rifampicină, un antibiotic



Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, spuneţi medicului dumneavoastră înainte să folosiţi Xarelto, deoarece efectul Xarelto poate fi redus. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să vi se administreze Xarelto şi dacă trebuie să fiţi ţinut sub supraveghere strictă.



Sarcina şi alăptarea

Nu luaţi Xarelto dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi. Dacă există posibilitatea să rămâneţi gravidă, utilizaţi o metodă de contracepţie eficace în timp ce luaţi Xarelto. Dacă rămâneţi gravidă în timpul utilizării acestui medicament, spuneţi imediat medicului dumneavoastră, care va decide care este modalitatea corectă de tratament.



Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Xarelto poate determina ameţeală (reacţie adversă frecventă) sau leşin (reacţie adversă mai puţin frecventă) (vezi pct. 4 „Reacţii adverse posibile”). Nu trebuie să conduceţi vehicule, să mergeți cu bicicleta sau să folosiţi instrumente sau utilaje dacă aveţi aceste simptome.



Xarelto conţine lactoză şi sodiu

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

 

Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol sodiu (23 mg) pe comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.



3. Cum să luaţi Xarelto



Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.



Cât Xarelto trebuie să utilizaţi

  • Pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vene, după o operaţie de înlocuire a şoldului sau a genunchiului,

Doza recomandată este de un comprimat de Xarelto 10 mg o dată pe zi.



  • Pentru a trata cheagurile de sânge formate pe venele de la picioare şi cheagurile de sânge din vasele de sânge din plămâni şi pentru a preveni reapariţia cheagurilor de sânge,

După cel puțin 6 luni de tratament pentru cheagurile de sânge, doza recomandată este fie de un comprimat de 10 mg o dată pe zi, fie de un comprimat de 20 mg o dată pe zi. Medicul dumneavoastră v-a prescris Xarelto 10 mg o dată pe zi.



Înghiţiţi comprimatul, de preferinţă cu apă. Xarelto poate fi luat cu sau fără alimente.



Dacă vă este greu să înghiţiţi comprimatul întreg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră cu privire la alte moduri în care puteţi lua Xarelto. Comprimatul poate fi zdrobit şi amestecat cu apă sau cu alimente moi, cum este piureul de mere, imediat înainte de a-l lua. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate administra comprimatul Xarelto zdrobit, prin intermediul unei sonde care ajunge în stomac.



Când trebuie să luaţi Xarelto

Luaţi comprimatul zilnic, până când medicul dumneavoastră vă spune să vă opriţi.

Încercaţi să luaţi comprimatul la aceeaşi oră în fiecare zi, pentru a vă aduce aminte mai uşor. Medicul dumneavoastră va decide cât timp trebuie să continuaţi tratamentul.



Pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vene, după o operaţie de înlocuire a şoldului sau a genunchiului:

Luați primul comprimat la 6 - 10 ore după operație.

Dacă aţi avut o operaţie majoră la nivelul şoldului, de obicei trebuie să luaţi comprimatele timp de 5 săptămâni.

Dacă aţi avut o operaţie majoră la nivelul genunchiului, de obicei trebuie să luaţi comprimatele timp de

2 săptămâni.



Dacă luaţi mai mult Xarelto decât trebuie

Luaţi imediat legătura cu medicul dumneavoastră dacă aţi luat prea multe comprimate de Xarelto. Utilizarea mai multor comprimate de Xarelto creşte riscul de sângerare.



Dacă uitaţi să luaţi Xarelto

Dacă aţi omis o doză, luaţi comprimatul imediat ce vă amintiţi. Luaţi următorul comprimat în ziua următoare şi apoi continuaţi să luaţi un comprimat pe zi în mod obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.



Dacă încetaţi să luaţi Xarelto

Nu încetaţi să luaţi Xarelto fără să discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră, deoarece Xarelto împiedică apariţia unor tulburări grave.



Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 



4. Reacţii adverse posibile



Ca toate medicamentele, Xarelto poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

 

Similar altor medicamente pentru reducerea formării cheagurilor de sânge, Xarelto poate determina sângerări care pot pune viaţa în pericol. Sângerarea excesivă poate duce la o scădere bruscă a tensiunii arteriale (şoc). În unele cazuri sângerarea poate să nu fie evidentă.

 

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:

Semne de sângerare

  • sângerare la nivelul creierului sau în interiorul craniului (simptomele pot include dureri de cap, slăbiciune pe o parte a corpului, vărsături, convulsii, scăderea nivelului de conștiență și rigiditatea gâtului. O urgență medicală gravă. Solicitați imediat asistență medicală!)

  • sângerare prelungită sau abundentă,

  • slăbiciune foarte pronunţată, oboseală, paloare, ameţeală, durere de cap, umflături inexplicabile, senzaţie de lipsă de aer, durere în piept sau angină pectorală

Medicul dumneavoastră poate decide să vă ţină sub supraveghere strictă sau să vă modifice tratamentul.



Semne de reacţii grave la nivelul pielii

  • o erupţie trecătoare severă care se răspândeşte, vezicule sau leziuni ale mucoaselor de exemplu, în gură sau la nivelul ochilor (sindrom Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică).

  • o reacţie la medicament, care provoacă erupţie trecătoare pe piele, febră, inflamaţie a organelor interne, anomalii ale sângelui şi boli sistemice (sindromul DRESS).

Frecvenţa acestor reacţii este foarte rară (până la 1 din 10000 persoane).



Semne de reacţii alergice grave

- umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului; dificultăţi la înghiţire; urticarie şi dificultăţi la respiraţie; scădere bruscă a tensiunii arteriale.

Frecvenţele reacţiilor adverse sunt foarte rare (reacţii de tip anafilactic, inclusiv şoc anafilactic; pot afecta până la 1 din 10000 persoane) şi mai puţin frecvente (angioedem şi edem alergic; pot afecta până la 1 din 100 persoane).



Lista generală a reacţiilor adverse posibile

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)

  • scăderea numărului de celule roşii din sânge, care poate duce la paloarea pielii şi poate determina slăbiciune sau senzaţia de lipsă de aer

  • sângerare la nivelul stomacului sau intestinului, sângerare urogenitală (inclusiv prezenţa sângelui în urină şi sângerare menstruală abundentă), sângerare nazală, sângerare la nivelul gingiilor

  • sângerare la nivelul ochiului (inclusiv sângerare la nivelul albului ochilor)

  • sângerare la nivelul ţesuturilor sau a unei cavităţi a corpului (hematoame, vânătăi)

  • tuse cu sânge

  • sângerare la nivelul pielii sau sub piele

  • sângerare după o operaţie

  • scurgeri de sânge sau lichid de la nivelul plăgii chirurgicale

  • umflături la nivelul membrelor - durere la nivelul membrelor

  • afectarea funcţionării rinichilor (poate fi observată în testele realizate de către medicul dumneavoastră),

  • febră

  • durere de stomac, indigestie, greață sau vărsături, constipaţie, diaree

  • tensiune arterială mică (simptomele pot fi senzaţia de ameţeală sau leşin la ridicarea în picioare)

  • scăderea tonusului şi a energiei în general (slăbiciune, oboseală), durere de cap, ameţeli

  • erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi ale pielii

  • analizele de sânge pot arăta creşteri ale unor enzime hepatice



Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)

  • sângerare la nivelul creierului sau în interiorul craniului (vezi mai sus, semne de sângerare)

  • sângerarea la nivelul unei articulaţii, care cauzează durere şi umflare

  • trombocitopenie (număr scăzut de trombocite; trombocitele sunt celule care ajută la coagularea sângelui)

  • reacţii alergice, inclusiv reacţii alergice la nivelul pielii

  • tulburări ale funcţiilor ficatului (pot fi observate prin analize efectuate de medicul dumneavoastră)

  • analizele de sânge pot arăta creşteri ale bilirubinei, ale unor enzime pancreatice sau hepatice sau ale

numărului de trombocite

  • leşin

  • bătăi rapide ale inimii

  • stare de rău

  • senzaţie de gură uscată

  • urticarie



Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)

  • sângerare la nivelul unui muşchi

  • colestază (scăderea fluxului biliar), hepatită inclusiv leziuni hepatocelulare (inflamarea ficatului, inclusiv leziuni ale ficatului)

  • umflături localizate

  • îngălbenirea pielii sau a albului ochilor (icter)

  • acumulare de sânge (hematom) în zona inghinală ca o complicaţie a unei proceduri cardiace, prin care un

cateter se introduce în artera piciorului dumneavoastră (pseudoanevrism)



Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile) - insuficienţă renală după o sângerare severă:

  • presiune crescută în interiorul muşchilor de la mâini sau picioare, după o sângerare, care poate duce la durere, umflare, senzaţii modificate, amorţeală sau paralizie (sindrom de compartiment după o sângerare)

 

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

 



5. Cum se păstrează Xarelto



Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.



Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe fiecare blister sau flacon după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.



Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

 

Comprimate zdrobite

Comprimatele zdrobite sunt stabile în apă și piure de mere timp de până la 4 ore.



Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

 



6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii



Ce conţine Xarelto



- Substanţa activă este rivaroxaban. Fiecare comprimat conţine rivaroxaban 10 mg. - Celelalte componente sunt:

Nucleul comprimatului: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, lactoză monohidrat, hipromeloză (2910), laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu. Vezi pct. 2 „Xarelto conţine lactoză şi sodiu”.

Filmul comprimatului: macrogol (3350), hipromeloză (2910), dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fer (E 172).



Cum arată Xarelto şi conţinutul ambalajului

Comprimatele filmate Xarelto 10 mg sunt de culoare roşu-deschis, rotunde, biconvexe şi imprimate transversal cu sigla BAYER pe una din feţe şi cu „10” şi un triunghi pe cealaltă faţă.

Ele sunt disponibile

  • în cutii cu blistere conţinând 5, 10, 14, 28, 30 sau 98 comprimate filmate sau

  • în blistere doză unitară în cutii a 10 x 1 sau 100 x 1 sau

  • în ambalaje multiple conţinând 10 cutii, fiecare având 10 x 1 comprimate filmate sau - în flacoane conținând 100 comprimate filmate.



Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.



Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

 

Bayer AG

51368 Leverkusen

Germania

 

Fabricantul



Fabricantul poate fi identificat după numărul de lot tipărit pe capacul lateral al cutiei:

  • Dacă primul şi al doilea caracter sunt BX, fabricantul este

Bayer AG

Kaiser-Wilhelm-Allee

51368 Leverkusen

Germania

 

  • Dacă primul şi al doilea caracter sunt IT, fabricantul este Bayer HealthCare Manufacturing Srl.

Via delle Groane, 126

20024 Garbagnate Milanese

Italia

 

  • Dacă primul şi al doilea caracter sunt BT, fabricantul este

Bayer Bitterfeld GmbH

Ortsteil Greppin, Salegaster Chaussee 1

06803 Bitterfeld-Wolfen

Germania

 

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

 

België / Belgique / Belgien

Bayer SA-NV

Tél/Tel: +32-(0)2-535 63 11

Lietuva

UAB Bayer

Tel: +370-5-233 68 68

България

Байер България ЕООД

Тел: +359-(0)2-424 72 80

Luxembourg / Luxemburg Bayer SA-NV

Tél/Tel: +32-(0)2-535 63 11

Česká republika Bayer s.r.o.

Tel: +420-266 101 111

Magyarország

Bayer Hungária KFT

Tel: +36-1-487 4100

Danmark

Bayer A/S

Tlf: +45-45 235 000

Malta

Alfred Gera and Sons Ltd.

Tel: +356-21 44 62 05

Deutschland

Bayer Vital GmbH

Tel: +49-(0)214-30 513 48

Nederland

Bayer B.V.

Tel: +31–(0)297-28 06 66

Eesti

Bayer OÜ

Tel: +372-655 85 65

Norge

Bayer AS

Tlf: +47-23 13 05 00

Ελλάδα

Bayer Ελλάς ΑΒΕΕ

Τηλ: +30-210-618 75 00

Österreich

Bayer Austria Ges. m. b. H. Tel: +43-(0)1-711 460

España

Bayer Hispania S.L.

Tel: +34-93-495 65 00

Polska

Bayer Sp. z o.o.

Tel: +48-22-572 35 00

France

Bayer HealthCare

Tél (N° vert): +33-(0)800 87 54 54

Portugal

Bayer Portugal, Lda.

Tel: +351-21-416 42 00

Hrvatska

Bayer d.o.o.

Tel: + 385-(0)1-6599 900

România

SC Bayer SRL

Tel: +40-(0)21-528 59 00

Ireland

Bayer Limited

Tel: +353 1 216 3300

Slovenija Bayer d. o. o.

Tel: +386-(0)1-58 14 400

Ísland

Icepharma hf.

Sími: +354-540 80 00

Slovenská republika Bayer, spol. s r.o.

Tel: +421-(0)2-59 21 31 11

Italia

Bayer S.p.A.

Tel: +39-02-3978 1

Suomi/Finland

Bayer Oy

Puh/Tel: +358-(0)20-78521

Κύπρος

NOVAGEM Limited

Τηλ: +357-22-48 38 58

Sverige

Bayer AB

Tel: +46-(0)8-580 223 00

Latvija

SIA Bayer

Tel: +371-67 84 55 63

United Kingdom

Bayer plc

Tel: +44-(0)118 206 3000

 

Acest prospect a fost revizuit în iunie 2021

 

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.

 

 

 

 



CARDUL DE AVERTIZARE AL PACIENTULUI

[Xarelto 2,5 mg / 10 mg / 15 mg / 20 mg comprimate / pachet de inițiere a tratamentului]

 

Cardul de Avertizare al Pacientului

Bayer (logo)

 

(a se bifa caseta pentru a marca doza prescrisă

a se bifa caseta pentru a marca doza prescrisă) a se bifa caseta pentru a marca doza prescrisă) a se bifa caseta pentru a marca doza prescrisă)

Xarelto 2,5 mg ) Xarelto 10 mg ( Xarelto 15 mg ( Xarelto 20 mg (



Păstraţi acest card în permanenţă cu dumneavoastră ♦ Prezentaţi acest card fiecărui medic sau dentist înainte de tratament

 

Sunt sub tratament anticoagulant cu Xarelto (rivaroxaban) Numele: Adresa:

Data naşterii: Greutate:

Alte medicamente/ afecţiuni:



În caz de urgenţă, vă rugăm să-l(o) înştiinţaţi : Numele medicului:

Numărul de telefon al medicului: Parafa medicului:

 

Vă rugăm să-l(o) înştiinţaţi, de asemenea, pe: Numele:

Numărul de telefon: Relaţia:



Informaţie pentru personalul calificat medical:

Valoarea INR nu reprezintă un etalon de măsură al activităţii anticoagulante a Xarelto, şi prin urmare nu trebuie utilizată.



Ce ar trebui să ştiu despre Xarelto?

Xarelto subţiază sângele, ceea ce împiedică formarea de cheaguri de sânge periculoase.

Xarelto trebuie luat exact cum v-a fost prescris de către medicul dumneavoastră. Pentru asigurarea protecţiei optime împotriva cheagurilor de sânge, nu omiteţi nicio doză.

Nu trebuie să încetaţi să luaţi Xarelto fără a discuta mai întâi cu medicul dumneavoastră, deoarece riscul de formare a cheagurilor de sânge poate creşte.

Spuneţi personalului medical despre orice alte medicamente pe care le luaţi în prezent, le-aţi luat recent sau intenţionaţi să începeţi să le luaţi, înainte de a începe Xarelto.

Spuneţi personalului medical că luaţi Xarelto înainte de orice intervenţie chirurgicală sau procedură invazivă.

 

Când trebuie să solicit asistenţă medicală din partea personalului medical?

Când luaţi un medicament care subţiază sângele, cum este Xarelto, este important să cunoaşteţi reacţiile adverse posibile la acesta. Sângerarea este cea mai frecventă reacţie adversă. Nu începeţi să luaţi Xarelto dacă ştiţi că prezentaţi un risc neobişnuit de sângerări, fără a discuta mai întâi cu medicul dumneavoastră. Anunţaţi imediat personalul medical dacă prezentaţi orice semne sau simptome de sângerare cum sunt următoarele: durere

umflături sau senzaţii de disconfort

dureri de cap, ameţeli sau slăbiciune

învineţire neobişnuită, sângerări nazale, sângerări la nivelul gingiilor, tăieturi care iau o perioadă lungă de timp pentru a se opri sângerarea

flux menstrual sau sângerare vaginală în cantitate mai mare ca de obicei

sânge în urină care poate fi de culoare roz sau brună, scaune de culoare roşie sau neagră

tuse cu sânge sau vărsături cu sânge ori care arată ca zaţul de cafea



Cum să iau Xarelto?

Pentru asigurarea unei protecţii optime, Xarelto

  • 2,5 mg poate fi luat cu sau fără alimente

  • 10 mg poate fi luat cu sau fără alimente

  • 15 mg trebuie luat împreună cu alimente

  • 20 mg trebuie luat împreună cu alimente

 

 

 

 

 

Ne asigurăm în permanență de acuratețea informațiilor prezentate. În situația actualizării fără înștiințarea noastră în prealabil, acestea pot să difere. Vă recomandăm să consultați ambalajul produsului înainte de utilizare.